Atenţie ploieşteni! Ambrozia vă poate aduce o amendă de până la 20.000 lei
Ambrozia este o plantă foarte dăunătoare omului, provocând alergii serioase cât şi…probleme cu banii.
Primăria Municipiului Ploieşti, prin Regia Autonomă de Servicii Publice, reaminteşte proprietarilor, administratorilor şi deţinătorilor de terenuri că au obligaţia de a verifica şi distruge planta ambrozia (Ambrosia artemisiifolia), plantă invazivă care provoacă alergii în rândul populaţiei.
Ambrozia este o buruiană care crește pe marginea drumurilor, pe ogoare, prin culturi de trifoi, ruine și locuri lăsate în paragină, fiind cunoscută şi sub denumirea populară de iarba pârloagelor.
Începând cu mijlocul lunii iulie şi până spre finalul lunii septembrie, polenul acestei plante provoacă unui procent mare de cetăţeni simptome, reacții de tip alergic.
Astfel, facem cunoscut faptul că, pe domeniul public al municipiului Ploieşti, unde se va constata prezența acestei plante, S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploieşti S.R.L. va interveni pentru a distruge buruiana ambrozia.
Totodată, este importantă şi implicarea cetăţenilor în combaterea ambroziei, la nivelul proprietăţilor private, fapt ce va asigura, într-un efort comun cu administraţia publică locală, o acţiune eficientă de reducere a răspândirii acestei plante invazive şi mai ales alergene, pe teritoriul municipiului nostru.
Cine se ocupă de diistrugerea plantei
Legislaţia din domeniu, respectiv Legea nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, prevede că distrugerea plantei se face de către toţi proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole, precum şi beneficiarii lucrărilor de construcţii, unde au fost identificate focare de infestare.
Metodele de prevenire, combatere şi distrugere a acestei plante sunt: cosirea repetată (manual sau mecanic), în funcţie de locul şi suprafaţa infestată, distrugerea plantei cu unelte agricole specifice, smulgerea acesteia, în cazul unei suprafeţe izolate, efectuarea unor arături adânci şi activităţi de curăţare buruieni cu discuri speciale – pe terenurile agricole, erbicidarea, după caz.
Amenzi
Reamintim în acest context că, persoanele fizice, care nu respectă prevederile legale, pot fi sancţionate cu amenzi de la 750 lei la 5000 lei, iar persoanele juridice cu amenzi de la 5000 la 20.000 lei.
Ploieştenii pot obţine informaţii suplimentare direct de la reprezentanţii instituţiei de specialitate, respectiv Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Prahova, telefon 0244593210.
De asemenea, pentru a semnala prezenţa ambroziei se pot adresa dispeceratului municipalităţii ploieştene, telefon 0244984, către S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploieşti S.R.L. – telefon 0244977 sau Direcţiei de Sănătate Publică Prahova.
Informaţii detaliate despre această plantă, recunoaştere, răspândire, modalitățile de combatere, precum şi despre sancțiunile legale existente pot fi aflate şi prin accesarea următoarelor pagini de internet oficiale: www.mmediu.ro , www.madr.ro , www.ms.ro .
Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro
comunicat de presă