Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează că a fost lansată o nouă campanie frauduloasă, prin care este promovată o platformă online care se pretinde a fi de investiţii de stat şi care foloseşte în mod abuziv imaginea Ministerului Finanţelor. Specialiştii atrag atenţia că mesajele distribuite online promit câştiguri rapide şi sigure, cu randamente nerealiste de până la 150%, fiind vorba despre o înşelătorie fără nicio legătură cu vreo iniţiativă guvernamentală reală.
DNSC subliniază că tacticile folosite în această campanie fac parte din categoria fraudelor de tip „investiţii miraculoase”, iar utilizatorii sunt îndemnaţi să fie vigilenţi, să verifice orice informaţie din surse oficiale şi să nu ofere date personale sau bancare pe platforme necunoscute.
Recomandările specialiştilor includ evitarea accesării linkurilor din reclame sau mesaje nesolicitate, raportarea imediată a tentativelor de fraudă către autorităţile competente şi notificarea DNSC (telefon 1911 sau pnrisc.dnsc.ro), iar în cazul în care au fost introduse date financiare, sesizarea rapidă a băncii şi depunerea unei plângeri la Poliţie.
”Protejaţi-vă datele şi acţionaţi cu prudenţă în faţa ofertelor care par prea bune pentru a fi adevărate”, transmite DNSC, subliniind importanţa unei informări corecte şi responsabile în contextul ameninţărilor cibernetice tot mai frecvente.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.