logo
RNTV Live

În atenţia conducătorilor auto. Tarifele pentru parcările cu plată si abonamente în 2018

sursa foto telegrama.ro
Mihai Constantinescu

Tarifele pentru parcări şi abonamente

În atenţia conducătorilor auto. Tarifele pentru parcările cu plată si abonamente în 2018.

Prin intermediul unui comunicat de presă, SGU Ploieşti anunţă noile reglementări prevăzute în propunerea de proiect privind aprobarea modificării şi completării regulamentului pentru organizarea parcărilor publice cu plată aflate pe domeniul public şi privat al municipiului Ploieşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploieşti nr. 263/2013.

VEZI ŞI https://portal.republikanews.ro/important-pentru-turisti-concept-nou-la-sinaia-privind-parcarile/

Astfel,  în cadrul parcărilor publice cu plată, tariful de parcare va fi menţinut la valoarea de 2 lei/oră/loc parcare sau 1 leu/30minute/loc parcare, respectiv 1,5 lei/oră/loc parcare în cazul obţinerii de către societăţile comerciale şi persoanele fizice autorizate a unui abonament auto/lună. Totodată, conform proiectului emis de Consiliul de Administraţie al SGU Ploieşti S.R.L., sunt acordate următoarele facilităţi, după cum urmează:

–       abonament persoane juridice (societăţi comerciale şi persoane fizice autorizate), 250 lei/lună/auto TVA inclus cu posibilitatea reducerii tarifului în cazul plăţii în avans trimestrial (20%), semestrial (30%) şi anual (40%);

–       permis de parcare persoane fizice, 80 lei/auto/lună TVA inclus cu posibilitatea reducerii tarifului în cazul platii în avans trimestrial (20%), semestrial(30%) şi anual (40%);

–       permis parcare instituţii publice, 100 lei/auto/lună TVA inclus cu posibilitatea reducerii tarifului în cazul platii în avans trimestrial (20%), semestrial (30%) şi anual (40%).

Proiectul se află, în continuare, în dezbatere publică pe site-ul municipalității. 

Foto cu caracter ilustrativ

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor