logo
RNTV Live

Astăzi este Ziua Drapelului Național

românii Sărbătoarea tuturor românilor
Oana Stoica

În fiecare an pe 26 iunie, autoritățile publice marchează Ziua Drapelului Național.  Și în Prahova este sărbătorită această zi. Astăzi în jurul orelor 10, în fața Palatului Administrativ din Ploiești, este organizată ceremonia publică de înălțare a Drapelului Național.

Constituția României din 1991 modificată și completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003 prevede că drapelul tricolor este un simbol național, alături de stemă, sigiliu și imn. În forma actuală, Constituția stabilește, prin Articolul 12, că “drapelul României este tricolor; culorile sunt așezate vertical, în ordinea următoare, începând de la lance: albastru, galben, roșu”, potrivit cdep.ro.

Drapelul Național — albastru, galben, roșu — de la lance — a fost decretat, pentru prima dată, ca simbol național de Guvernul revoluționar provizoriu din Țara Românească, la 14/26 iunie 1848, având deviza “Dreptate — Frăție” înscrisă pe el, așa cum arată “Istoria României în date”, Ed. Enciclopedică, 2003.

Cel mai mare drapel al României, care a constituit un nou record mondial, a fost desfășurat, la 27 mai 2013, pe aerodromul Clinceni. Drapelul, cântărind aproximativ 5.000 kg, a avut dimensiunile de 349,425 x 226,917 metri, rezultând o suprafață declarată de 79.290,39 mp.

Citește mai mult pe agerpres.ro

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor