Asigurarea unui mediu școlar sigur, protejat de diferitele forme de manifestare a criminalității, prioritatea polițiștilor

În perioada 11-17 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au desfășurat 44 de activități informativ-preventive la șapte unități de învățământ din localitățile Târgoviște, Voinești și Moreni.

Activitățile desfășurate au vizat în principal prevenirea faptelor de port fără drept de obiecte periculoase, a celor de violență sau consumului de substanțe interzise, prevenirea absenteismului școlar, delincvenței juvenile, agresiunilor sexuale și a faptelor de furt.

Obiectivul vizat prin desfășurarea activităților cu caracter preventiv, a fost reprezentat de evitarea implicării elevilor în conflicte care pot degenera și conștientizarea regimului juridic al răspunderii penale aplicabile minorului.

Polițiștii le-au recomandat elevilor să adopte o atitudine pozitivă, non-conflictuală, explicându-le, într-un limbaj adecvat segmentului lor de vârstă, că este important să ia atitudine și să spună stop violenței sau oricăror abateri de la lege.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *