logo
RNTV Live

Așa ceva… mai rar!

main csm-cuza braila
Cristian Anghelescu

Așa ceva… mai rar!

În acestă seară, în meci care a debutat la ora 19:00 și s-a terminat după mai bine de două ore, CSM Ploiești a pierdut în fața brăilenilor de la CS Cuza Sport, 105-106!

O partidă care a necesitat două reprize adiționale și la care, pe final, au ajuns să evolueze mai mult rezerve!

Am văzut un joc extraordinar, cu un „căpitan” jucător de-a dreptul entuziasmant, mulți dintre cei prezenți sugerând un titlu de genul “Burlacu, de unul singur!”

Nu a fost chiar așa, chit că longilinul cu inimă uriașă a marcat nu mai puțin de 50 de puncte, trăgând practic echipa ploieșteană după el!

Scorul putea fi și invers!

Au fost momente ireale, atât la 85-85, în ultimele secunde ale timpului regulamentar, cât și la fiecare final de reprize suplimentare!

Cert este că la momentul eliminării lui Burlacu pentru 5 greșeli personale, scorul era 99-97 iar cei rămași să apere fragila diferență – mulți dintre ei, copii – au făcut trei greșeli consecutive și au permis oaspeților să se bucure la final!

La acest moment nici măcar nu trebuie să fim supărați pe frumoșii baschetbaliști ai CSM-ului. Ei au făcut tot ce a fost omenește posibil pentru victorie, pentru preamărire. Numai că, și aici este marea problemă, nu poți să-ți îndeplinești visurile doar cu ambiție! Mai trebuie să ai și un lot pe măsura proiectelor asumate! Ori, la acest moment, CSM Ploiești nu are nici măcar jumătate din baschetbaliștii care ar trebui să fie într-o echipă care și vrea ceva de la sport! Adică performanță!

Nu trebuie acuzată echipa!

Am văzut oameni tremurând de furie… Oameni supărați care știu ce este aceea performață și notorietate! Din păcate, la acest moment nu se poate discuta nici despre performanță nici despre notorietate! Am pretenția să declar, sus și tare, că și în cazul unei victorii tot spre nimic se mergea, până la final! Adică nici vorbă de șanse pentru promovare!

Vreme de câteva minute, la debut, la pauză și final, am încercat să descopăr în sală măcar un politician dintre cei care hotărăsc soarta sportului ploieștean! În afara directorului administrativ al clubului, Lucian Rădulescu, cel care are și veleități în domeniul sferei politicului, niciun coleg de partid sau măcar adversar politic – câțiva dintre ei chiar în comitetul de coordonare al clubului! – nu a ajuns să vadă un astfel de meci derbi! Mai este ceva de spus? Mai are vreun rost să ne dorim performanță?

Cine să mai înțeleagă acest comportament?

Orașul acesta este blestemat din acest punct de vedere, sporturile de echipă de la CSM neavînd nicio șansă să scoată capul spre ligile mari! Lasă că este suficient să ne uităm la televizor la alții care vor și pot! Să le aplaudăm performanțele și să visăm și noi că, poate vreodată, vom mai fi printre cei mai buni!

Dar să știți, dragilor care ziceți că ne conduceți, eu vă înjur în gând de fiecare dată când ajung să văd astfel de neputințe omenești! Și nu sunt deloc singurul! Astăzi au fost peste 500, data viitoare, poate, mai mulți! Pe vremuri, când sala era arhiplină și baschetul la vârf era religie în oraș, vă vedeam, domnilor în discuție, apărând unul câte unul la pozele de grup ale campionilor și la ciocnitul paharelor de șampanie în restaurantele cu ștaif ale urbei! Cântați, dansați, vă bucurați așa cum era normal! Care să fie motivul pentru care nu mai vreți reeditarea acelor momente? Cât de mult ați ajuns să disprețuiți acest fenomen social? Și pentru ce? Pentru o nenorocită de vanitate cu iz de urnă?

 

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor