Artă cu drujba în Prahova. Povestea singurului prahovean care face piese unicat cu unealtă motorizată!

Talentul prahoveanului care face artă cu drujba depășește cu mult imaginația oricui. Fără a avea vreo diplomă în acest sens și fără să fi făcut vreodată un curs de perfecționare, Gabriel Cernat transformă buturugile masive în personaje şi piese de mobilier unicat. Este și singurul din Prahova care face așa ceva.

Lucrările în lemn masiv de pe Aleea Domnitorilor din Poiana Câmpina, căsuţele tradiţionale şi scena Naşterii lui Iisus pe care mulţi le-au putut vedea în faţa Primăriei din Valea Doftanei, mobilierul din lemn masiv de la diverse pensiuni sau de la un restaurant din Slănic Moldova etc. te fac să te opreşti şi să admiri stilul aparte în care sunt lucrate. Şi nu mică este surprinderea când afli că lemnul a fost modelat cu…drujba.  Fără imagini sau alte scheme ca model, Gabi s-a lăsat purtat de intuiţie, realizând din lemn masiv tot felul de sculpturi. Foloseşte specii tari, precum fagul, stejarul, nucul.

Viața sculptorului cu drujbă nu a fost deloc una ușoară. De mic, împreună cu un frate, mergea la pădure pentru tăiat şi cărat lemne. Trebuia să-şi câştige traiul şi să-şi ajute familia. Ajuns la maturitate a luat drumul străinătătii în speranța unui trai mai bun. Norocul a făcut ca la un moment dat să fie prezent la o demonstraţie într-un magazin de drujbe. A fost fascinat de modul în care poţi sculpta cu o unealtă atât de mare, motorizată si de aici pană la a deveni singurul prahovean care sculptează cu drujba a maifostdoar un pas. Prima piesă confecționată cu ajutorul drujbe a fost o pisică ce a fost cumpărața de un american.

Incet, încep s-a stabilit la Valea Doftanei și a pus bazele unui mici afaceri.

În 2018 a participat la emisiunea „Românii au talent“, reuşind ca în trei minute să metamofozeze o buturugă într-o faţă de bătrân. Recunoaşte că au fost minutele lui de glorie pentru că, după acest moment, au început să curgă comenzile şi invitaţiile la diverse festivaluri.

Mai multe știri pe republikanews.ro

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

sursa CJ Prahova

Foto: CJ Prahova şi arhivă personală Gabriel Cernat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *