logo
RNTV Live

Societatea HIDRO PRAHOVA SA anunţă că reduce numărul localităților în care este necesară aplicarea restricțiilor la apa potabilă

oprire apa
Mihai Constantinescu

Societatea HIDRO PRAHOVA SA anunţă că, pentru săptămâna 9-16 august 2021, va reduce la jumătate numărul localităților în care este necesară aplicarea restricțiilor la furnizarea apei potabile, comparativ cu intervalul anterior. Astfel, în perioada indicată, numai abonații din comunele Călugăreni (satele Călugăreni și Valea Scheilor), Vadu Săpat, Fântânele și Cocorăștii Colț vor mai avea un program de distribuție a apei, acesta fiind deja comunicat abonaților și autorităților locale.

n situația în care, pe parcursul acestui interval de furnizare a apei potabile cu restricții, vor fi semnalate precipitații suficiente pentru a completa rezervele de apă, astfel încât să fie asigurat necesarul de consum, restricțiile se suspendă. În condițiile actuale, introducerea unui program de furnizare a apei potabile reprezintă singura soluție tehnică pentru refacerea resurselor de apă în sistemele de alimentare din zonele indicate, consumul înregistrat fiind în continuare unul foarte mare, în condițiile menținerii temperaturilor extreme și pe fondul lipsei de precipitații.

Societatea HIDRO PRAHOVA SA precizează că a solicitat inclusiv sprijinul autorităților locale din zonele unde se înregistrează în mod frecvent epuizarea rapidă a resurselor de apă existente, pentru conștientizarea populației în scopul utilizării raționale a apei potabile furnizate și renunțarea la folosirea acesteia pentru activități agricole și de grădinărit.

În contextul Regulamentului cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor publice de alimentare cu apa şi de canalizare, care la art.22, alin (4) prevede: “În cazul lipsei de debit ca urmare a reducerii debitelor de apă ale sursei în caz de secetă sau îngheț, distribuţia apei se va face după un program propus de operator şi aprobat de reprezentanţii autorităţii administraţiei publice locale. Acest program va fi adus la cunoştinţa utilizatorilor în timp util, prin diverse mijloace (mass-media, afişare la utilizator)”, societatea HIDRO PRAHOVA SA prezintă în continuare programul de furnizare a apei, în fiecare dintre localitățile vizate:

Comuna Călugăreni (satele Călugăreni și Valea Scheilor)• În perioada 10 august 2021, ora 20.00 – 12 august 2021, ora 8.00, furnizarea apei va fi oprită pentru refacerea rezervelor de apă.• În data de 12 august 2021, în intervalul 8.00-20.00, apa va fi furnizată în regim normal.• În perioada 12 august 2021, ora 20.00 – 14 august 2021, ora 8.00, furnizarea apei va fi oprită pentru refacerea rezervelor de apă.• Funizarea apei va fi reluată în data de 14 august 2021, în intervalul 8.00 – 20.00.• În perioada 14 august 2021, ora 20.00 – 16 august 2021, ora 8.00, furnizarea apei va fi oprită pentru refacerea rezervelor de apă.Comunele Vadu Săpat și Fântânele• În perioada 9-15 august 2021, furnizarea apei va fi asigurată zilnic, în regim normal, numai în intervalele 6.00-8.00 și 18.00 – 22.00. În restul intervalului, apa va fi oprită pentru refacerea rezervelor din sistemele care alimentează cele două localități.Comuna Cocorăștii Colț• În perioada 9-16 august 2021, furnizarea apei va fi asigurată zilnic, în regim normal, în intervalele 4.00-13.00 și 18.00 – 24.00. Între orele 0.00-4.00 și 13.00-18.00, apa va fi oprită pentru refacerea rezervelor din sistemul care alimentează localitatea

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor