Din cauza lucrărilor de refacere a carosabilului de pe Bulevardul Independenței din Ploiești, între Gara de Sud și intersecția cu strada Gheorghe Lazăr, traseele locale din municipiu vor adopta rute ocolitoare.
Începând cu data de 22. 11. 2023 (miercuri), mijloacele de transport în comun care tranzitează zona vor utiliza strada Bobâlna în sensul centru-sud și strada Democrației în sensul sud-centru.
Principalele modificări:
- Stația BIG se va reloca pe partea opusă, în apropierea fântânii arteziene, față în față cu stația Coreco Sud.
- Traseele 444 și 445 vor avea capăt de linie (îmbarcare/debarcare) în stația menționată anterior, dar aceasta se va poziționa cu aproximativ 20 de metri mai aproape de Gara de Sud.
- Traseele 2, 32, 32 scurt și 401, în sensul sud-centru, vor evita intrarea în Gara de Sud de la Prahova Value Centre și vor circula direct pe str. Democrației.
- Traseul 53, în sensul spre Lămâița, va îmbarca și debarca pasagerii în stația Gara de Sud (în fața gării).
- Traseul 300 va prelua și lăsa pasagerii în stația Gara de Sud (în fața gării) înainte de a intra în Piața Victoriei.
- Pe parcursul rutelor ocolitoare, autobuzele vor traversa străzile Democrației, Ștefan cel Mare, Mihai Bravu și Gheorghe Lazăr, folosind stațiile publice existente în trafic.
- Stația temporară „Radu Stanian” se va desființa în sensul spre centru.
Sursă: S.C. TCE S.A. Ploiești
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.