logo
RNTV Live

Anul electoral, promisiunile și… atât. Umilirea continuă a polițiștilor de penitenciare și a polițiștilor!

Hand of a person use a vote into the ballot box in elections. With orange background
Theo Tănăsescu

SNPP anunţă oficial Guvernul României că în lipsa unor perspective certe, sigure, de respectare a promisiunilor făcute, respectiv de modificare a normelor în vederea actualizării și plății salariului de grad și a normei de hrană la nivelul corect în luna aprilie 2024, SNPP alături de EUROPOL (sindicate afiliate Federației PUBLISIND) inițiază acțiuni de protest, calendarul acestora urmând să fie anunțat public în cel mai scurt timp;

“Cum ar fi să blocăm tot și să cerem majorări de 50%  peste nivelul salariilor din grilă? Perfect justificat, zicem noi și putem detalia amplu! Dar am cerut noi vreo majorare salarială în ultimii ani? NU! Ne luptăm doar cu plafonări și amânări. Cu neaplicarea legii. Cu 14 ani de tăieri și restanțe.

În 2018 “sănătatea” a primit salariile din grile. Și sporurile. Avem nevoie de cadre medicale în România. Acum se acordă majorări salariale în sănătate, în plus față de nivelul salariilor din grilă. Consistente. Dar nemulțumirile se mențin și se cere mai mult. Tot respectul pentru munca colegilor din sănătate! Dar de apărare și ordine publică mai este nevoie în România?

Vicepremierul Predoiu a promis anul trecut deblocarea sporurilor ținute pe loc la nivelul anului 2018. Apoi premierul României a promis sindicatelor în ianuarie, că din luna februarie se actualizează salariul de grad și posibil norma de hrană. Este jumătatea lunii martie. Nicio informare oficială nu a mai ajuns la sindicate. Aflăm pe surse de amânarea promisiunilor cu o luna, fiind așteptat efectul la salariile plătite în luna aprilie. 

Mai nou, au început zvonurile că presiunea bugetară pentru creșterile din sănătate va genera o nouă amânare pentru plățile de restanțe din apărare. Nu vom accepta asta! Am creditat pacea socială strict în perspectiva sigură a angajamentelor luate ferm de Guvernul României prin premier și doi vicepremieri (Predoiu și Neacșu), față în față cu liderii sindicali din poliție și Poliția Penitenciară, pe 23 ianuarie 2024, la sediile MAI și respectiv MJ.

Polițiștii de penitenciare, polițiștii și militarii sunt din nou ultimii pe listă. Nici măcar pe lista creșterilor ci a plăților de restanțe. Vedem cum alte familii ocupaționale numeroase, cu potențial electoral pe măsură, sunt puse pe nivelul salariale corecte, superioare salariilor prevăzute de legea-cadru din 2017 iar noi suntem menținuți deliberat cu o salarizare trunchiată, multe elemente din sistemul de salarizare fiind plafonate la anul 2018, 2015 și chiar 2009!

Dar și familia noastră ocupațională este numeroasă. Din 250.000 de angajați, marea parte a militariilor sunt plătiți pe salariul minim sau puțin peste, acesta fiind respectul pe care guvernanții ni-l acordă și totodată preocuparea pe care o au pentru siguranța României.

Prin urmare, anunțăm oficial Guvernul României că în lipsa unor perspective certe, sigure, de respectare a promisiunilor făcute, respectiv de modificare a normelor în vederea actualizării și plății salariului de grad și a normei de hrană la nivelul corect în luna aprilie 2024, SNPP alături de EUROPOL (sindicate afiliate Federației PUBLISIND) inițiază acțiuni de protest, calendarul acestora urmând să fie anunțat public în cel mai scurt timp. 

Prima acțiune vizată este un miting (polițiști de penitenciare și polițiști) pe data de 25 martie, de ziua Poliției Române, la sediul MAI, locul unde doar se nasc promisiuni. Ulterior, pe finalul lunii curente este luată în calcul o acțiune de refuzare generală a prestării muncii suplimentare în Poliția Penitenciară, cu blocarea activităților pe perioada care va fi decisă de SNPP, această acțiune fiind facilitată de un nou “cadou” de la Guvern, respectiv plafonarea, prin OUG 115/2023. la maxim 180 de ore suplimentare pe an (acest număr de ore se atinge la jumătatea anului în Poliția Penitenciară).

În funcție de evoluția ulterioară a situației, se vor organiza proteste în fața unităților și prefecturilor. În același timp, am cerut Președintelui Blocului Național Sindical să transmită Guvernului României nemulțumirile și revendicările noastre precum si organizarea pentru declanșarea de acțiuni. În mod aparent ironic dar perfect corespunzător realității, am ajuns să prefigurăm una dintre lozincile de miting ale polițiștilor și polițiștilor de penitenciare: “Vrem norma de hrană ca Poliția Locală!”. Acesta este nivelul la care am fost aduși!” a declarat Costin Stoica, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor de Penitenciare Ploiești

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor