Antrenorul echipei de baschet seniori a CSM Petrolul Ploieşti, Mihai Popa, va face parte din staff-ul noului selecţioner al României, Mihai Silvăşan, care a preluat echipa naţională la finalul anului trecut, înlocuindu-l pe israelianul Michael Gorke. Popa va ocupa funcţia de antrenor secund, alături de Răzvan Munteanu.
Prima acţiune a „tricolorilor” la care Mihai Popa va participa în noua postură va debuta în 18 februarie, când lotul se va reuni pentru meciul cu Luxemburg, din 22 februarie, de la Cluj-Napoca, din FIBA World Cup 2027.
Noul staff a făcut ieri convocările pentru meciul programat fix peste o lună, iar CSM Petrolul Ploieşti are doi reprezentanţi în lotul lărgit, de 16 sportivi: pe Bogdan Popa, de altfel un obişnuit al „naţionalei” în ultimii ani, şi, ca o mică surpriză, pe Codruţ Dinu, considerat unul dintre cei mai promiţători tineri jucători din România în acest moment.