Conform Asociației Prosumatorilor și a Comunităților de Energie din România (APCE), zeci de mii de prosumatori din țară se confruntă cu întârzieri în primirea facturilor pentru energia consumată sau livrată în rețea, unele întârzieri depășind 12 luni. APCE solicită, în consecință, Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) să impună sancțiuni furnizorilor pentru întârzierea facturării cu mai mult de 30 de zile calendaristice (față de data stabilită în contract), cu penalizări de 0,2% pe zi din valoarea nefacturată, în beneficiul prosumatorilor.
„Solicităm ANRE: măsuri coercitive aplicate tuturorfurnizorilor de energie electrică licenţiaţi în România privind întârzierea facturării cu mai mult de 30 zile calendaristice faţă de data convenită în contract. Depăşirea acestui termen să fie sancţionată cu penalizări în cuantum de 0,2%/zi din valoarea nefacturată, în favoarea prosumatorilor”, arată APCE într-un comunicat.
Asociaţia arată că zeci de mii de prosumatori din România nu primesc la timp facturile pentru energia consumată sau pentru cea livrată în reţea, iar întârzierile de facturare depăşesc 12 luni.
„Această situaţie a fost sesizatăde către prosumatori prin numeroase plângeri transmise către ANRE. A trecut mai bine de un an de la primele probleme de facturare şi situaţia nu s-a schimbat. Acţiunile întreprinse de ANRE pentru remedierea acestei situaţii nu au avut efect. Conform ordinului ANRE 15/2022, termenul de plată pentru energia în exces livrată de prosumatori în reţea este de „24 de luni de la data facturării”. De aici se poate observa că întârzierile în facturare generează îmbogăţirea fără justă cauză a furnizorilor de energie care nu emit facturi conform legii. Considerăm că aceste întârzieri nu sunt datorate unor probleme tehnice ci unor interese financiare care aduc prejudicii prosumatorilor. Furnizorii care folosesc astfel de practici au avut la dispoziţie suficient timp pentru a remedia orice probleme de ordin tehnic”, mai arată asociaţia.
Potrivit APCE, există şi furnizori în România care facturează la timp şi reprezintă un model de bune practice pentru toţi ceilalţi furnizori şi dă ca exemplu modelul de facturare CEZ.