“Problema este gravă şi pe lângă lege. Chiar şi aşa, angajaţii au de suferit şi desigur, nu este vina lor. Cred ca ar trebui lăsate de o parte disputele de orice fel, decidenţii să se aşeze la masă şi să discute subiectul cu maximă seriozitate. Consiliul local în frunte cu primarul ar trebui să se întâlnească şi să găsească o soluţie pentru că e clar că lucrurile nu mai pot continua aşa. Întrebarea mea este cum vor plăti aceşti bani retroactiv? Ar fi trebuit să se facă un consiliu consultativ al sportivilor. Aceşti oameni medaliaţi şi respectaţi trebuie să crească generaţii de sportivi şi generaţii de oameni sănătoşi pentru că părinţii ar avea încredere să-şi aducă copiii spre sportul de masă. Chiar sper să se rezolve problema cât mai repede”.