Angajații ANAF au ieșit în stradă la Ploiești! Urmează greva generală.
Zeci de angajați ai Direcției Regionale a Finanțelor Publice din Ploiești au protestat în fața instituției, alăturându-se acțiunilor organizate la nivel național de Sindicatul Național Finanțe Publice – SindFISC. Nemulțumirile vizează salariile considerate neatractive, lipsa de personal și condițiile de muncă tot mai dificile.
Angajații ANAF au ieșit în stradă la Ploiești! Urmează greva generală
Protestatarii susțin că sistemul fiscal funcționează cu un deficit major de angajați, iar sarcinile de serviciu sunt în continuă creștere. Potrivit liderilor sindicali, această situație afectează atât activitatea instituțiilor fiscale, cât și capacitatea statului de a colecta eficient taxele și impozitele.
Sindicaliștii solicită Guvernului adoptarea unei noi legi a salarizării care să prevadă o grilă distinctă pentru personalul din finanțe și ANAF. De asemenea, aceștia cer investiții în digitalizare și măsuri concrete pentru atragerea și menținerea specialiștilor în sistem.
Protestul de la Ploiești face parte dintr-un calendar național de acțiuni care se va desfășura în următoarele două luni. Reprezentanții SindFISC au precizat că manifestațiile sunt organizate în afara programului de lucru pentru a nu afecta contribuabilii și activitatea instituțiilor.





Angajații avertizează că, în lipsa unui dialog real și a unor soluții rapide din partea autorităților, protestele ar putea escalada până la declanșarea unei greve generale.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews