logo
RNTV Live

Angajaţi SJU Ploieşti, acuzaţi că ar fi primit zeci de mii de euro și cadouri scumpe în schimbul mai multor posturi/ VIDEO

Mihai Constantinescu

Angajaţi SJU Ploieşti, acuzaţi că ar fi primit zeci de mii de euro și cadouri scumpe în schimbul mai multor posturi

Șefa Departamentului Resurse Umane, un brancardier și un instalator de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești sunt cercetați penal. Cei trei ar fi pus la cale o afacere cu angajați. Sunt acuzați că ar fi primit zeci de mii de euro și cadouri scumpe în schimbul mai multor posturi.

Potrivit vicepreședintelui Consiliului Județean Prahova, Cristian Apostol,  executivul județean a luat măsura suspendării contractului de muncă al femeii până la finalizarea anchetei.

S-a decis suspendarea contractuului de muncă

Consiliul Județean Prahova, instituția care are în subordine Spitalul Județean Ploiești, a decis suspendarea contractului de muncă al șefei Departamentului Resurse Umane din cadrul respectivei unități spitaliceși până la finalizarea anchetei.  Femeia este acuzată că, împreună cu un brancardier și un instalator, ar fi  primit zeci de mii de euro și cadouri scumpe în schimbul mai multor posturi.

Ancheta privește angajări pe pile. Nu este vorba de angajări în rândul personalului medical, ci pe departamentul tehnic.  Complicii fostei șefe de la Resurse Umane de la Spitalul din Ploiești erau cei care făceau legături către femeie. Complicii erau chiar brancardierul și un instalator. Sunt acuzați de luare de mită, trafic de influență, fals informatic și uz de fals și au fost plasați sub control judiciar.

Potrivit unor surse judiciare, se pare că numele acestora apar și într-o anchetă. Aceasta este legată asigurarea de certificate de vaccinare COVID-19. Contra unor sume frumoase de bani clineţii primeau efectiv certificatul fără a face vaccin. Această anchetă are în vizor activitatea desfășurată la centrul de vaccinare din Valea Călugărească .

Surse judiciare spun că, la percheziții, au avut nevoie de ore bune ca să numere banii la domiciliul șefei de la Resurse Umane. Ar fi vorba despre 60.000 de euro și peste 100.000 de lei, dar și multe bijuterii.

În timpul descinderilor au mai fost găsite zeci de sticle cu parfumuri scumpe, băuturi fine și cutii cu bomboane, spun surse din anchetă.

Vezi şi https://portal.republikanews.ro/furt-de-energie-electrica/

Vezi şi https://portal.republikanews.ro/primariile-prahovene-au-primit…/

Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor