Investitorii la bursă, în vizorul autorităților fiscale! ANAF intensifică controalele asupra veniturilor din investiții

Cătălina Dumitrache
2 Min Read

ANAF a început o amplă acțiune de verificare a contribuabililor persoane fizice care au obținut venituri din investiții, în special din tranzacții bursiere, interne și externe. Campania vine pe fondul presiunilor tot mai mari asupra bugetului de stat și urmărește identificarea veniturilor nedeclarate din ultimii ani.

Potrivit ANAF, controalele vizează în mod direct investitorii care nu au depus la termen declarația unică – documentul prin care se declară și impozitele aferente veniturilor din investiții. Instituția avertizează că, în cazul în care contribuabilul nu răspunde la notificările transmise, obligațiile fiscale pot fi stabilite din oficiu, iar sumele impuse pot fi mai mari decât cele reale.

„Recomandăm tuturor persoanelor fizice care au obţinut venituri din investiţii să verifice dacă au primit notificări de la ANAF, mai ales prin Spaţiul Privat Virtual. Este esenţial ca aceste venituri – fie ele profituri sau pierderi – să fie corect declarate prin declaraţia unică, pentru a evita calcularea eronată a impozitului şi eventualele popriri”, a declarat Andrei Popescu, Senior Tax Manager, Soter & Partners.

Investitorii la bursă, în vizorul autorităţilor

Segmentul investitorilor individuali a crescut semnificativ în ultimii ani, stimulat de accesul ușor la platforme de tranzacționare precum eToro, Interactive Brokers, Trading 212 sau Revolut. Deși doar 3-5% din populația adultă din România investește activ, numărul acestora este în continuă creștere.

ANAF a precizat că vizează cu prioritate tranzacțiile bursiere externe și reamintește că inclusiv pierderile trebuie raportate, nu doar profiturile. De asemenea, câștigurile și pierderile trebuie declarate separat, pe fiecare țară sursă a venitului, conform legislației fiscale românești.

Pentru a evita sancțiuni și popriri, investitorii sunt sfătuiți să își verifice periodic situația fiscală în Spațiul Privat Virtual și să corecteze eventualele omisiuni.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Share This Article