Ambulatoriul din „Mihai Bravu“ a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, modernizat de CJ Prahova din fonduri europene
Consiliul Județean Prahova a depus un nou proiect pe fonduri europene care vizează extinderea serviciilor medicale existente la Spitalul Județean de Urgență Ploiești „Dr. Constantin Andreoiu”, precum și asigurarea unei asistențe de profil, de calitate, pentru locuitorii județului Prahova.
„Continuăm investițiile la Spitalul Județean de Urgență Ploiești. De această dată, proiectul pe care l-am depus pe fonduri europene se referă la extinderea, modernizarea și diversificarea serviciilor medicale din cadrul Ambulatoriului de specialitate situat în locația din cartierul «Mihai Bravu»”, a declarat Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova.
Concret, proiectul vizează extinderea, reabilitarea și dotarea cabinetelor medicale de obstetrică-ginecologie și radiologie, a laboratorului de radiologie, realizarea unui laborator de analize medicale, precum și modernizarea instalațiilor sanitare ale ambulatoriului.
Proiectul privind „Creșterea diversității și complexității serviciilor medicale curative prin asistență medicală ambulatorie – locație Mihai Bravu” a Spitalului Județean de Urgență Ploiești are o valoare de aproximativ 21 milioane lei și a fost depus de Consiliul Județean Prahova în cadrul unuia dintre apelurile lansate în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 12 (Sănătate).
Mai multe știri pe republikanews.ro
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.