Alfred Simonis, președintele interimar al Camerei Deputaților, despre Ziua Națională: Un moment de întoarcere la istorie și responsabilitate pentru viitor

Alfred-Simonis-scaled
Dumitrache Catalina

Președintele interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simonis, a afirmat luni că Ziua Națională a României reprezintă un moment special în care românii se întorc la istorie, reflectând asupra realizărilor celor care, acum 105 ani, au format geografic România de astăzi.

“Ziua Națională a României este un eveniment deosebit pentru toți românii. Este ziua în care ne reconectăm cu istoria, amintindu-ne de cei care, acum 105 ani, au reușit să contureze ceea ce este România astăzi din punct de vedere geografic. Țara și-a stabilit clar conturul și au început o nouă călătorie având idealuri înalte despre cum ar trebui să evolueze.

La 105 ani de la Marea Unire, nu putem să nu ne întrebăm dacă am reușit ca popor. Unii vor spune că da, alții vor susține contrariul. Este adevărat că, de zeci de ani, în Ziua Unirii, discursurile au fost despre dezbinare, nu despre unitate, și trebuie să recunoaștem că în societate s-au creat fisuri ce par uneori imposibil de sudat.

Putem să căutăm vinovați mult timp de acum înainte, să discutăm în contradicție, dar românii nu mai au nevoie de discuții sterile și interminabile. Cuvintele aruncate în van trebuie înlocuite cu fapte concrete, măsuri pe care noi, politicienii de astăzi, trebuie să le luăm pentru România și pentru români”, a afirmat Simonis în ședința solemnă a Parlamentului dedicată Zilei Naționale.

Simonis a subliniat că au trecut 105 ani de la Marea Unire, perioadă în care istoria și prezentul ne dezvăluie un popor care a avut puterea să depășească perioade dificile, “o națiune care a știut să sufere, dar și să se bucure”.

“Au existat momente când românii s-au simțit abandonați, fără speranță, iar atunci doar credința în Dumnezeu și biserică i-a ținut aproape. Aceasta este o realitate pe care nu avem cum să o uităm. Trecutul ne-a pus la încercare greu, dar parcă nici prezentul nu este cu mult mai blând. Războaie la graniță și în depărtare, pandemii, crize sociale, uneori și crize politice, însă toate acestea par o poveste fără de sfârșit.

Am convingerea că putem depăși împreună orice obstacol, pentru că așa cum spuneam, românii au puterea să depășească momentele dificile, dar pentru a reuși, e nevoie ca oamenii să vadă din partea noastră implicare, atitudine, empatie și patriotism. Ne place sau nu să recunoaștem, suntem o clasă politică datoare României.

Cum stingem această datorie? Făcând ceea ce promitem, pentru că e singurul lucru pe care oamenii îl cer de la noi”, a adăugat președintele interimar al Camerei Deputaților.

‏‏‎ ‎

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

COREP 07 SRL - Firma de constructiiblejoigratielanovacgristotermo-ploiestiromsilvaspalatoria-haroldrompetromparc industrialCabinet veterinareko-angajeazaekond-angajeazasponsor