logo
RNTV Live

Alexandru Goicea: Drumul către perfecționare și excelență în Karate/ VIDEO

Alexandru Goicea
Erika Stoica


Karate-ul nu este doar un sport, ci o artă martială care își propune nu doar să câștige lupta, ci să perfecționeze caracterul și personalitatea prin acumularea de experiență și antrenament dedicat. Pentru Alexandru Goicea, tânărul de doar 20 ani din Ploiesti, acesta a fost un adevăr învățat încă din copilărie.

La vârsta de doar cinci ani, la recomandarea părinților săi, Alexandru a început să practice karate-ul. Nu știa că viața sa va căpăta cu totul un alt sens. A fost îndrăgostit de acest sport din primul moment în care a intrat în sala de antrenament și această pasiune a rămas cu el timp de 15 ani de practicare continuă.

Primii săi pași în karate i-a făcut în sala de la școala gimnazială „George Emil Palade”, în cadrul clubului CSKS FMK. Cu dorința de performanță crescând în el, s-a mutat ulterior la școala „Nicolae Iorga” și a devenit membru al clubului ACS KARATE PLOIEȘTI, avându-l ca Sensei pe Dan Stoica. Aici a reușit să obțină medalii la nivel național și să ajungă la centura neagră 2 dan.

Cu dorința de a merge mai departe și de a se măsura cu sportivii de top la nivel internațional, Alexandru s-a transferat la clubul CSC CRISAN din Oradea, avându-l ca Sensei pe Florin Crișan. Aici și-a continuat ascensiunea, adunând nu mai puțin de 70 de medalii.


„Categoric viața mea s-a schimbat de când m-am apucat de karate, mai ales ca stil de viață. Antrenamentele zilnice pur si simplu te fac să te simti foarte bine psihic si fizic, însă karatele mi-a oferit ceva la care probabil nu aș fi avut acces dacă nu eram sportiv: să descopăr lumea”, a declarat Alexandru.


Cu toate că performanța sportivă este o parte importantă din viața sa, Alexandru nu se oprește aici. Își dorește să devină antrenor pentru copii, să îi îndrume și să îi ajute să își atingă potențialul maxim în acest sport.


„Pe viitor mi-ar plăcea să devin antrenor pentru copii, să pot merge cu ei la competitii și să-i îndrum să ajungă cât mai sus cu acest sport pentru că șlefuiește nu doar minți, ci și caractere”, a mai adăugat sportivul.

Karate-ul nu doar că i-a schimbat stilul de viață, dându-i un sentiment de bine fizic și mental prin antrenamentele zilnice, ci i-a deschis și ușa către o lume plină de descoperiri. A călătorit în mai multe țări, inclusiv Slovenia, Ungaria, Belgia, Cipru, Grecia, Egipt, Spania, Croația, Italia și Turcia, iar drumul său nu se oprește aici.

Pentru Alexandru, fiecare competiție a fost o provocare, însă recunoaște că Serie A-urile sunt printre cele mai dificile, unde cei mai buni sportivi din lume se luptă pentru a ajunge în top 32 pentru a intra în Premier League, cea mai de elită și grea competiție.


„Nu aș putea spune care a fost cea mai grea competiție și să aleg doar una din toate la care am participat, însă pot spune ca Serie A-urile sunt la un alt nivel”, a spus Alexandru Goicea.


Cei mai buni sportivi din lume luptă pentru top 32 pentru categoria sa de greutate, pentru a intra in Premier League, cea mai grea competitie.

Alexandru Goicea demonstrează cu fiecare pas că karate-ul nu este doar un sport, ci o călătorie continuă de perfecționare și evoluție personală.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor