logo
RNTV Live

Alcoolemie record. Un prahovean beat criţă a lovit un podeţ şi apoi şi-a continuat drumul până când…

sursă foto News Cluj
Mihai Constantinescu

La volan cu alcoolemie record

Alcoolemie record. Un prahovean beat criţă a lovit un podeţ şi apoi şi-a continuat drumul până când…

Nefericita întâmplare s-a petrecut Dumbrava. Un şofer beat criţă era la volanul unei maşini pe care nu a putut să o stăpânească în nici un chip. La un moment dat, în drumul haotic ,s-a lovit cu putere de un podeţ din faţa unei case. Impactul nu l-a potolit. Omul şi-a continuat drumul nestingherit până când pe fir au intrat oamenii legii.

Aceştia au descoperit că cel de la volan era un localnic de 31 de ani. Fiind testat cu etilotestul, a fost relevată o concentrație de 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Nu era singura sa problemă. Plăcuțele de înmatriculare montate pe vehicul, emise de autoritățile germane, erau expirate.

Pentru cele două fapte polițiștii i-au intocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

Bărbatul a fost condus la spital pentru a-i fi recoltate probe de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În aceeaşi seară un alt conducător a fost prins la volan deşi era în stare avansată de ebrietate. A fost descoperit de către poliţişti din cadrul Poliției Orașului Mizil. Bărbatul era din Baba Ana. Etilotestul a indicat 0,5 mg alcool pur în aerul expirat.

VEZI ŞI https://portal.republikanews.ro/trei-masini-s-au-facut-zob-la-baicoi-o-femeie-este-asistata-medical-chiar-in-aceste-momente/

VEZI ŞI https://portal.republikanews.ro/suma-fabuloasa-primita-bacsis-de-un-ospatar-de-la-un-local-din-mamaia/

Foto cu carater ilustrativ

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor