Guvernul României a dat undă verde înființării unei noi agenții guvernamentale cu atribuția de a supraveghea activitatea companiilor de stat, iar această entitate va fi subordonată premierului Marcel Ciolacu.
Anunțul privind înființarea acestei agenții a fost făcut în cadrul unei ședințe a Guvernului, de către purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, în cadrul briefingului de după ședință.
Angajații noii Agenții pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) vor beneficia de un spor de 50% la salariu.
În plus, noul organism va primi 0,1% din veniturile totale ale agențiilor de stat și 30% din amenzile aplicate companiilor de stat.
„Înființarea acestei agenții este cerută de îndeplinirea jaloanelor din PNRR și, de asemenea, face parte din procesul de aderare la OCDE (n.r., Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică)”, conform purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Proiectul de înființare a AMEPIP este un proiect mai vechi, inițiat de fostul premier Nicolae Ciucă. Acesta susținea că instituția este cerută de Uniunea Europeană, însă mai multe voci din societatea civilă criticau proiectul, afirmând că acesta nu face altceva decât să ofere premierului un control asupra companiilor de stat.
Această nouă agenție a fost înființată în contextul în care guvernul se confruntă cu un deficit bugetar pe care dorește să-l reducă prin impunerea unor taxe și impozite suplimentare în economie, precum și prin limitarea numărului de angajări în sectorul public.
Sursă: stiripesurse.ro
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.