Agent de pază bătut într-un supermarket din Ploiești

Totul s-a petrecut ieri . Polițiștii din cadrul Secției nr.4 de poliție Ploiești au fost sesizați sa intervină în cazul unui agent de pază al unei unități comerciale care at fi fost agresat.

Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat persoanele implicate în conflict ca fiind doi bărbați cu vârstele de 40 și respectiv 43 de ani.

Din primele verificări a reieșit faptul că, un bărbat în vârstă de 40 de ani, indignat de faptul că un agent de pază l-ar fi oprit la ieșirea din supermarket, motiv pentru care i-ar fi adresat injurii și l-ar fi lovit cu pumnii în zona feței.

Bărbatul de 43 de ani nu a necesitat transportarea la o unitate medicală de specialitate.

În baza probatoriului administrat, față de bărbatul de 40 de ani din municipiul Ploiești a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unității de parchet pentru luarea unei măsuri preventive.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Mai multe știri pe republikanews.ro

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

FOTO CU CARACTER ILUSTRATIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *