Afacerile cu specialități românești au luat amploare, iar pentru că există cerere am ajuns să avem sute de mii de producători locali, conform Stirile ProTV.
Mulți producători mizează pe cliențela lor proprie și nu doresc să-și distribuie produsele în supermarketuri. De-a lungul ultimilor trei ani, numărul produselor certificate pentru care autoritățile garantează calitatea și autenticitatea s-a înmulțit de șase ori.
Afacerea familiei Vălean, din Maramureș, a luat nastere dintr-o problemă comună în multe familii, respectiv, aceea de a convinge copiii să consume legume. Deoarece făceau des paste de casă, au încercat să le combine cu legume precum sfeclă, spanac și ardei, rezultând feluri colorate și bogate în vitamine, iar succesul a depășit așteptările.
Corneliu Vălean, producător local: ”Postând pe Facebook, am avut mici cereri în stânga, în dreapta, aprecieri și așa, încet, încet, a crescut înspre o afacere. De la bucătăria și living-ul nostru am ajuns să avem un spațiu autorizat, toată utilarea a fost făcută din surse proprii„.
Există sute de mii de producători locali în toată țara, mulți dintre ei începându-și afacerile la recomandarea rudelor sau vecinilor care au gustat produsele lor și i-au încurajat să gătească pentru mai mulți oameni și să câștige bani din aceasta. Un exemplu este un cuplu din județul Sibiu, care și-au deschis o carmangerie mică și acum se străduiesc să facă față comenzilor.
Bogdan Groza, producător local: ”Dacă ne extindem în supermarketuri, cumpărătorii noștri o să perceapă diferit extinderea noastră în supermarketuri și o să ne vadă de la producători artizanali, la producători în masă. Probabil ne-ar crește volumul de produse, dar calitatea… și clienții noștri cred că ar renunța la noi”.
Mulți dintre acești oameni preferă să vândă local și să-și păstreze producția la o scară mică, astfel încât să mențină calitatea produselor. Asadar, băcăniile sunt din ce în ce mai interesate să ofere produse de la micii producători, pentru că au un gust autentic, iar clienții caută acest lucru.
Ramona Moldovan director Asociația „Produs de Cluj”: ”Sunt producători care participă la târguri ca să se promoveze sau care vând prin intermediul internetului în toată țara”.
Florin Barbu, ministrul agriculturii: ”Produse românești sunt peste tot. Sunt produse în retail care sunt realizate de producători români la prețuri foarte bune„.
Numărul produselor tradiționale certificate este în continuă creștere. În prezent, în România avem 1400 de alimente atestate ca produse montane, cu indicație geografică protejată sau bazate pe rețete consacrate.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.