La evenimentul News.ro – Perspectivele macroeconomice și fiscale ale României pe 2024. Ediția a II-a, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a afirmat joi că pentru a realiza o Românie dezvoltată, trebuie să renunțăm la mentalitatea sărăciei. El a explicat că această mentalitate include și acceptarea deficitului de 3% cu orice preț. Câciu a argumentat că acest deficit de 3% a implicat întotdeauna reducerea investițiilor, conform News.ro.

“Dacă vrem o Românie dezvoltată, trebuie să ieşim din paradigma sărăciei. Paradigma sărăciei este şi include în ea inclusiv acel deficit de 3% cu orice preţ. O să încep abrupt cu această abordare ca să înţelegem unde suntem. De fiecare dată România, cel puţin de când a intrat în Uniunea Europeană, a înţeles tratatul de la Maastricht, deşi acesta a venit mult după dezvoltarea europeană. Nimeni n-a făcut analiza ţărilor dezvoltate, cum s-au dezvoltat şi pe ce deficite s-au dezvoltat Germania, Olanda, Franţa, Italia, Spania, dacă au avut 3%, dacă au avut 7%, dacă au avut 10%, dacă planul Marshall a afectat sau nu vreo traiectorie de deficit din acesta înţeles în tratatul de la Maastricht”, a afirmat Adrian Câciu.

El a explicat că pentru a se încadra în deficitul de 3% România a tăiat întotdeauna de la investiţii

“Am acceptat acest drum şi este un drum la care vom ajunge din nou, dar trebuie să şi acceptăm care este costul deficitului de 3%. Pentru că la o ţară care nu era dezvoltată, cum era România, acest deficit de 3% a însemnat să taie întotdeauna de la investiţii. Toţi din această sală sunt convins că cel puţin o dată, într- o luare de poziţii, aţi criticat de ce guvernul taie de la investiţii. Pur şi simplu pentru a se încadra contabil într-un deficit de 3%”, a transmis ministrul MIPE.

El a adăugat că acest lucru a însemnat sisteme publice nefinanţate

“Vreau să începem să trăim în adevăr, structural, dacă vrem să fim sinceri cu ce vrem de la România. Asta ce a însemnat? Pe de-o parte a însemnat ca să avem sisteme publice subfinanţate, să nu investim structural în viitorul copiilor noştri, în sănătatea poporului nostru, în infrastructura şi în dezvoltarea economică. Asta a însemnat. Critica corectă a fost, da, dar n-aţi tăiat şi de la consum. Şi aici sunt total de acord, nu s-a făcut un echilibru, consumul a mers în continuare, ne încadrăm în 3%, consumul nu îl atingem, atingem investiţia”, a mai afirmat Adrian Câciu.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a spus şi că economia românească nu este în regres

“Nu sunt atât de convins că rezultatele din trimestrul patru prezentat de INS sunt rezultate care sunt foarte corecte din perspectiva realităţii. Din calculele mele nu am avut o creştere însemnată în trimestrul patru, dar nu am avut nici scădere. O să vedem acest lucru în lunile următoare. Economia românescă nu este în regres. Sunt foarte multe voci, este frumos să prezentăm apocalipsa, pentru că teama duce la un instinct de conservare exacerbat care poate să ducă şi la prudenţă, dar de regulă are un efect negativ din perspectiva investiţională. Dacă ne uităm la cifrele de investiţii nete, aţi spus că singurul element de creştere economică au fost salariile bugetarilor. Nu aş spune. Avem o creştere reală de 7,9%, deci peste inflaţie”, a explicat Adrian Câciu.

Evenimentul „Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României pe 2024”, aflat la a doua ediţie, este organizat de Agenţia de presă News.ro, în parteneriat cu Team Innovation Media şi Agenţia de PR şi comunicare Plurivox.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *