logo
RNTV Live

Administrația Serviciilor Sociale Comunitare Ploieşti începe distribuirea pachetelor cu măşti de protecţie gratuite. Cine sunt beneficiarii?

sursă foto Stiri pe surse
Mihai Constantinescu

Măşti de protecţie pentru categoriile de persoane defavorizate

Măști de protecție gratuite pentru familiile și persoanelor defavorizate din Ploieşti. Fiecărui beneficiar îi vor reveni 50 de măşti.

Iată cine sunt beneficiarii:

  1. persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
  2. persoanele din familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr.277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  3. pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi sunt de până la 704 lei inclusiv, reprezentând nivelul indemnizației sociale pentru pensionari prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr.196/2009, cu modificările ulterioare;
  4. persoanele  încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestațiile sociale prevăzute de art. 42 și 58 din Legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Începând cu data de 02.09.2020, se va proceda la distribuirea gratuită a unui număr de 50 de măști de  protecție pentru fiecare persoană, aferent unei perioade de două luni.

       Pachetele cu măști de protecție se vor ridica în baza actului de identitate (în original) de la punctul de distribuire aflat în proximitatea adresei de domiciliu.

Punctele de distribuire

Punctele de distribuire la nivelul municipiului Ploiești, respectiv străzile arondate acestora sunt  următoarele:

  1. Serviciul ajutoare încălzire, programe și incluziune sociala – str. Văleni, nr. 33   ( în spatele sediului SGU);

Cartier Centru: Anton Pann, Armoniei, Basarabilor, Bibescu Vodă, Carpați, Constantin Dobrogeanu Gherea, Cuza Vodă, Dr. Bagdazar, Emil Zolla, Gral Traian Moșoiu, Gral Vasile milea, George Coșbuc, Gheorghe Lazăr, Gheorghe Șincai, Golești, Griviței, I.L. Caragiale, Jurnalist Gabi Dobre, Kutuzov, Mihail Kogălniceanu, Nicolaie Bălcescu, Paris, Piața 16 Februarie, Piața Eroilor, Piața Victoriei, Soarelui, Ștefan Greceanu, Sublocotenent Erou Călin Cătălin, Tache Ionescu, Toma Caragiu, Trei Ierarhi, Ulierului, Unirii, Vlad Țepeș, 24 Ianuarie;

Cartier Sud-Mihai Eminescu: Aleea Libelulei, Aleea Pajurei, Ardealului, Bobâlna, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Cernica, Cheia, Constructorilor, Cosânzeana, Depoului, Făt-Frumos, Jianu, Lăcăuți, Leonard Doroftei, Marin Brutaru, Mihai Eminescu, Petrarca, Rodica, Snagov, Teleajen, Toamnei, Traian Vuia, Veronica Micle;

Cartier Democrației: Aleea Lăcrămioarei, Aleea Levănțica, Alexandru Glinka, Alexandru Lăpușneanu, Anul 1948, Bârsei, Călmățui, Covurlui, Cumpătul, Democrației, Grogore alexandrescu, ion A. Basarabescu, Miciurin, Milcov, Nicolae Iorga, Radu Stanian, Ștefan cel Mare, 13 Decembrie;

Cartier Ana Ipătescu: Alecu Donici, Ana Ipătescu, Anul 1907, Aurel Vlaicu, Barbu Stefănescu Delavrancea, C.T. Grigorescu, Cerceluș, Costache Negri, Hanibal, Intrarea Izvoraș, Labirint, Luceafărului, Maramureș, Miorița, Petre Negulescu, Petroniu, Petru Poni, Plăieșilor, Principatele Unite, Progresului, Rahovei, Sitarului, Vasile Boierescu;

Cartier Gheorghe Doja-Republicii: Banatului, Banu Mărăcine, Brâncoveanu Vodă, Bucegi, Cezar Bolliac, Costache Negruzzi, Decebal, Dragoș Vodă, Luca Vodă, Fortunei, Fundeni, Gral Candiano Popescu, Intrarea Rozelor, Iuliu Maniu, Națiunii, Patriei, Piața Mihai Viteazu, Primăverii, Profesor Ion Th. Grigore, Sculptori, Sighet, Splaiului, Ștefan Octavian Iosif, Timotei Cipariu, Vasile Alecsandrei, Vasile Conta, Victor Babeș, Neagoe Basarab, Gheorghe Doja, Negru Vodă;

Cartier Găgeni-Radu de la Afumați: Abrud, Alexandru Depărățeanu, Amurgului, Arhitect Toma Socolescu, Austrului, Azurului, Cioplea, Clopotari, Crinului, Dimitrie Bolintinenu, Dreptății, Frunzelor, Găgeni, Gazetei, Gheorghe Șincai, Intrarea Castor, Intrarea Morilor, Intrarea Polux, Leului, Lirei, Maior Șonțu, Mușețelului, Nicolae Filimon, Nucetului, Podețului, Radu de la Afumați, Recoltei, Redutei, Spiru Haret, Stăruinței, Tabla Buții, Valter Mărăcineanu, Vântului, Vidinului, Viișoarei, Vornicul Beldiman, Zborului, Zefirului, Zmeului;

Cartier Republicii Vest I: Aleea Codrului, Aleea Vlăsiei, Bănești, Barbu Catargiu, Barbu Știrbei, Comana, Elena Doamna, Putna, Sinăii, Tarcăului, Temișana, Tismana, Vrancei, Zidari, 8 Martie;

Cartier Republicii-Vest II: Clemenței, Colinei, Intrarea Căminelor, Ion Maiorescu,  Lăpușna, Luminii, Miron Costin, Nicopole, Plugarilor;

  • Cantina Sociala – str. Mihai Bravu nr. 231;

Cartier Bereasca: Albăstrelelor, Alunilor, Arborilor, Arțarului, Bradului, Bujorilor, Busuiocului, Călțunaș, Căpșunelor, Castanilor, clopoței, Crăițelor, Crângului, Crâșmărițelor, Drumul Serii, Dumbravei, Fagului, Fragilor, Garoafelor, Gorunului, Iasomiei, Lalelelor, Lămâiței, Leandrului, Liliacului, Lucernei, Luminișului, Măghiranului, Margaretelor, Mărgăritarului, Merilor, Mesteacănului, Micșunelelor, Moliftului, Mușcatelor, Narciselor, Pădurii, Pelinului, Perilor, Piersicului, Plopilor, Pomilor, Prunilor, Rozetei, Rozmarin, Salciei, Stânjeneilor, Stejarului, Ștrandului, Teiului, Tisei, Trandafirilor, Trifoiului, Zambileleor, Zorerelor;

Cartier Transilvaniei: Arhitect Ion Mincu, August Treboniu Laurian, Aurora, Berești, Berzei, Bogdan Vodă, Boldescu, Bratocea, Buzești, Calomfirescu, Caraiman, Cometului, Crivățului, Dr. Victor Babeș, Florarilor, Florilor, Gral Ion Dragalina, Gheorghe Țițeica, Harpei, Lăutari, Mica, Nămoloasa, Negurii, Nicita Stănescu, Nucilor, Petriceicu Vodă, Pietrarilor, Poieniței, Prahovei, Radu cel Mare, Robănești, Romană, Spitalului, Stegarului, Transilvaniei, Văleni, Vega, Vulturului;

Cartier Teleajen: str. Colonia Teleajen.

  • Centrul social de urgență pentru persoane fără adăpost – B-dul. București  nr. 8A;

Cartier B-dul București: Argeș, Bărcănești, Bd. București, Cozmești, Doctor Gheorghe Petrescu, Industriei, Marin Mehedințeanu, Petru Cercel, Petru Mușat, Rezervoarelor;

Cartier Mimiu: Astrei, Beiuș, Brădetului, Fabricilor, Fierarilor, Mimiului, Palanca, Podul cu trei guri, Rafinorilor, Smârdan;

Cartier Motoi: Bodocului, Caporal Traian Dumitrescu, Corlătești, Diaconu Coresi, Oituz, Pieții;

Cartier Petrolu : Bd. Petrolului, Ghimpați, Inotești, Intrarea Transformatorului, Moreni, Păcureți, Scăieni, Tinosu, Țintea, Țițeiului, Văii, Vintileanca;

Cartier Petrolul: Azuga, Băicoi, Bihorului, Buștenari, Drăgănești, Furnalului, Gândului, Livezilor, Șirna, Șos. Ghighiului.

Cartier Râfov: Amzei, Atelierului, Izlazului, Mecanicului, Râfov, Tânărul Muncitor, Tărgului, Traian Săvulescu, Uzinei.

  • Centrul de informare  pentru cetățeni și de recreere pentru pensionari – str. Cătinei nr. 17A (cartier Nord);

Cartier Albert: Amaradiei, Buda, Bd.Republicii, Gilortului, Intrarea Hortensiei, Intrarea Tufănelelor, Lotrului;

Cartier Andrei Mureșanu: Aprodul Purice, Cibinului, Constantin Brezeanu, Ecaterina Teodoroiu, Erou Necunoscut, Intrarea Grindului, Lânăriei, Lirei, Luca Arbore, Luptătorilor, Militari, Moș Ion Roată, Platoșei, Andrei Mureșanu, Predeal, Târnave, Trotuș;

Cartier Nord: Aleea Arinului, Aleea Brumărelelor,  Aleea Cătinei, Aleea Cimbrului, Aleea Crizantemelor, Aleea Pichetului, Aleea Scorușului, Alba-Iulia, Aleea Nalbei, Aleea Romaniței, Cameliei, Găgeni, Intrarea Brebenei, Intrarea Dedițel, Intrarea Petuniei, Laurilor, Rapsodiei, Șos. Nordului;

Cartier B-dul Republicii: B-dul Republicii;

  • Centrul de informare  pentru cetățeni și de recreere pentru pensionari – str. Măgurii nr. 2 (cartier Malu Roșu);

Cartier Malu Roșu: Branciog, Dealul cu Piatră, Deltei, Dobrogei, Intrarea Porumbiței, Măceșului, Măgurii, Malu Roșu, Oltului, Rariștei, Rubinelor, Sergent Mateescu Gheorghe, Tazlău, Tractoarelor, Troienelor, Valea Albă, Aleea Brașovenilor, Aleea Școlii, Aleea Secelenilor, Baciului, Mitropolitul Dosoftei, Mocanilor, Moșneni, Moților;

Cartier Enăchță Văcărescu: Aleea Aeroportului, Aleea Biruinței, Aleea Parașutiștilor, Adunați, Aviatorilor, Constantin Mille, Cosmonauților, Crișan, Carol Davilla, Enăchiță Văcărescu, Făcliei, Intrarea Gorniștilor, Ovidiu, Porumbeilor, Spătar Milescu, Vitejilor, Zimbrului;

Cartier Traian: Afinelor, Agricultori, Aleexandru Odobescu, Arcului, Barbu Știrbei, Codrii Cosminului, Ion Neculce, Daciei, Ghiocei, Horei, Horia, Veniamin Costache, Partizani, Pinului, Sevastopol, Traian, Unghiului, Vaslui;

Cartier Vest: Cornului, Șos. Vestului;

  • Centrul de informare  pentru cetățeni și de recreere pentru pensionari – str. Înfrățirii nr. 5A, bl. 67 bis (cartier Vest);

Cartier Peneș Curcanul: Cimpoiului, Reconstrucției, Șipote, Torcători, Burebista, Călărași, Cristianul, Intrarea Cazărmii, Intrarea Regimentului, Peneș Curcanul;

Cartier Vest I: Anotimpului, Baraolt, General Eremia Grigorescu, Înfrățirii, Lacul Bâlea, Minerva, Perșani, Soldat Erou Arhip Nicolae, Strejnic, Erou Slt. Marian Moldoveanu, Târgoviștei;

Cartier Vest II: Aleea Bahluiului, Aleea Ciucului, Aleea Godeanu, Aleea Iezerului, Aleea Stânișoarei, Aleea Zamora, Aleea Zarandului, Aleea Siliștei, Aleea Streiului, Aleea Vărbilău, Câineni, Cosminele, Intrarea Borangic, Orhideelor.

  • Centrul de informare  pentru cetățeni și de recreere pentru pensionari – Aleea Strunga (cartier 9 Mai);

Cartier 9 Mai: Aleea Arnăuți,Aleea Prislop, Aleea Seciului, Aleea Strunga, Aleea Vitioarei, Aleea Mureș, Aleea Portiței, Aleea Someș, Aleea Târgșor, Bucșoiului, Domnișori, Frăsinet, Libertății, Padina, Vornicei;

Cartier Eroilor: Aleea Muscel, Arhimede, Baiului, Cărvunarilor, Cașin, Cireșoaia, Cosna, Eroilor, Făget, Granitului, Ineu, Intrarea Daliei, Jepilor, Murelor, Răzoare, Sondelor, Strungului, Tribunei, Victoraș;

Cartier Mărășești: Albinei, Alecu Russo, Borzești, Intrarea Rândunelelor, Mărășești, Mareșal Alexandru Averescu, Negoiu, Nicolae Lobacevschi, Olteni, Panciu, Tatra, Tudor Vladimirescu, Văratic, Vasile Pârvan, Zăganul;

Cartier Rudului: Acarului, Căliman, Călugăreni, Călușari, Popescu Ciocănel, Cercului, Cerna, Cicero, Coșarilor, Cozia, Crasna, Creuzot, Dâmbovița, Dezrobirii, Dorului, Drezinei, Ecoului, Făinari, Făurar, Fecioarei, Feroviarilor, Frăției, Fundătura Brazdei, Horațiu, Horezului, Intrarea Cosmos, Macazului, Intrarea Prundului, Heliade Rădulescu, Jijiei, Jupiter, Lemnari, Licurici, Locomotivei, Luminiței, Mecet, Mercurului, Neptun, Nufărului, Orsari, Pompierilor, Rudului, Saturn, Soldat Erou Vasile Constantinoiu, Stindardului, Titu Maiorescu, Turda, Uranus, Vagonului, Vasile Lucaciu, Venus, Viseului, Zânelor, Zugravului;

Cartier Cantacuzino: Charles Darwin, Curcubeului, Dorna, Dunării, Eufrosin Poteca, Gheorghe Grigore Cantacuzino, Gorăslău, Lugojana, Minelor, Nicolae Titulescu, Pandurilor, Podul Înalt, Popa Farcaș, Popa Sapcă, Rotari, Șantierului, Vasile Goldiș, Vasile Lupu, Verii, 13 Septembrie;

  • Centrul de informare  pentru cetățeni și de recreere pentru pensionari – str. Mihai Bravu nr. 214, bl. 24B, parter (cartier Mihai Bravu);

Cartier Mihai Bravu: Aleea Chimiei, Aleea Metalurgiștilor, Aleea Petrochimiștilor, Arieșului, Avântului, Avram Iancu, Branului, Carpenului, Colonia Teleajen, Coștilei, Crângași, Dimitrie Cantemir, Dorobanți, Fântânele,

Ghilcoș, Grădinari, Grigore Tocilescu, Intrarea Coștilei, Intrarea Schiorilor, Ion Ghica, Ion Rusu Șirianu, Logofăt Udriște Năsturel, Matei Basarab, Mihai Bravu, Nicovalei, Pictor Theodor Aman, Pompelor, Puțul cu Apă Rece, Roșiori, Sabinelor, Salva Vișeu, Stadionului, Titan, Tunari, Zănoaga;

Cartier Bucov II: Apelor, Bădești, Cornățel, Finta, Gârlei, Gheorghe Magheru, Intrarea Trâmbiței, Lacului, Meșterul Manole, Neajlov, Ostașilor, Păltiniș, Pielari, Râului, Războieni, Romulus, Rovine, Erou Boscovină, Taninului;

Cartier Lupeni-Buna-Vestire: Alexandru cel Bun, Alexandru Lăpușneanu, Arcași, Armași, Arnota, Bârzava, Bicazului, Buna-Vestire, Cavalului, Cerașului, Ciprian Porumbescu, Clujului, Concordiei, Constantin Stere, Diligenței, Gheorghe Asachi, Gheorghe Sion, Graurului, Grâușorului, Ialomiței, Lupeni, Munteniei, Niului, Novac, Periș, Pescăruș, Pictor Iscovescu, Plevnei, Ploilor, Poet Anghel, Predeluș, Prof. Dr. Reiner, Rarău, Simion Bărnuțiu, Siret, Șoimului, Soveja, Spătari, Stupilor, Sudorului, Timpului, Tinerimii, Tomis, Trompetei, Turnătorului, Vârful cu Dor, Vioarei, Vornicul Boldur;

Cartier Pictor Rosenthal-Dorobanțu: Albești, Albișor, Aron Vodă, Berceni, Boian, Calabreaza, Chilia, Chindiei, Grăniceri, Intrarea Cătunu, Intrarea Lanului, Intrarea Moara Nouă, Intrarea Pârâului, Pinului, Izvoare, Mălinului, Micea cel Bătrân, Mugurilor, Olimp, Oțelului, Pictor Rosenthal, Românești, Salvador, Spicului, Țesătorilor, Toporași, Ulmului, Voila;

Cartier Poștei-Bucov-Dâmbu: Alexandru Vlahuță, Artei, Barbu Constantinescu, Dâmbului, Doaga, Dr. Toma Ionescu, George Barițiu, George Topârceanu, Ion Creangă, Italiană, Juniorilor, Latină, Muncii, Muzelor, Neagoe Basarab, Paul Constantinescu, Poștei, Praga, Privighetorii, Ramurei, Teiuș, Triumf.

Persoanele care se încadrează în categoriile prevăzute la art.1 din Ordonața de Urgență nr.78/21.05.2020, ulterior întocmirii listelor, vor beneficia de măști de protecție pe baza documentelor doveditoare, reprezentând dispozițiile de stabilire a dreptului de ajutor social sau alocație pentru susținerea familiei, decizia de pensie sau certificatul de încadrare în grad de handicap, după caz.

Program de distribuire: luni-joi, între orele 08.30-16.00 și vineri între orele 08.30-14.00.

În total, în Prahova vor fi împărţite 3.246.300 de măşti la 64.926 de beneficiari.

Vezi şi https://portal.republikanews.ro/de-astazi-se-redeschid-cafenelele-si-restaurantele-si-in-prahova-video/

Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor