Adevărul care contează

Sunt reporter de 15 ani şi tot ce ştiu am învăţat pe teren, pentru că nu am terminat facultatea de jurnalism. Printre cancanuri şi divertisment, întotdeauna am încercat să găsesc partea bună a tuturor ştirilor pe care le-am făcut, morala, dacă vreţi. Poate că vi se pare greu de înţeles morala dintr-un accident cu morţi, dar există una. Dacă măcar un singur pieton este mai atent când traversează strada pentru că l-a şocat o astfel de ştire la televizor sau dacă măcar un singur conducător auto îşi pune centura de siguranţă pentru că a văzut cum nu a scăpat un om exact din cauza asta, atunci ne-am atins scopul. Din păcate nu putem da la televizor imaginile de coşmar pe care le vedem noi, iar telespectorul vede doar povestea în ansamblu, fără sânge, fără genunchi care ies prin piele. Din păcate, cred eu, pentru că alta ar fi situaţia dacă oamenii ar vedea carnagiul de pe stradă. Ar fi şocaţi şi ar fi sigur mult mai atenţi. Care ar fi morala dintr-o ştire cu viol? Văzând detaliile dintr-o asemenea poveste de viaţă poate părinţii ar fi mai atenţi la schimbările din viaţa copiilor lor adolescenţi şi ar face ceva înainte ca lucrurile să ia o turnură dramatică, şi poate tinerele ar fi mai circumspecte atunci când urcă în maşina unor necunoscuţi. Ca să mă simt eu bine cu mine am căutat mereu ca ştirile pe care le fac să înveţe pe cineva ceva, pentru că doar aşa presa are sens. De ieri, toţi jurnaliştii sunt prinşi în povestea femeii din Ploieşti ucisă cu bestialitate, al cărui cadavru a fost găsit pe strada Poligonului. Detaliile sunt terifiante şi CNA nu ne dă voie să le spunem, cel puţin nu la televizor. E clar că e vorba de un psihopat care a ucis cu sânge rece şi a batjocorit ulterior cadavrul lăsându-l pe câmp, alături de alte gunoie din zonă. Informaţiile din acest caz se află pe la colţuri, şoptite, tocmai pentru că sunt delicate. Dar un criminal este în libertate şi atunci e normal să săpăm după aflarea adevărului. Nu este nimic deonotologic însă, în a da detalii irelevante, cum ar fi adresa femeii şi numele soţului. Mă îndoiesc că asta ajută anchetei sau cuiva, dar pun presiune pe familie şi pe apropiaţi. Oameni deja încercaţi de tragica poveste. Dacă aş putea decide eu, nu aş da nici măcar fotografia acelei femei. Aş da, însă, detalii menite să liniştească populaţia, care poate crede că pe străzi umblă un criminal în serie, informaţii de genul-cel mai probabil victima îl cunoştea pe criminal sau există indicii care conduc la o anumită persoană. Deocamdată nu ştim nimic de acest gen şi ce scriu eu aici sunt doar exemple, simple supoziţii, dar dacă procurorii ar considera că nici acestea nu sunt bune de dat, m-aş conforma. Presa trebuie să fie un partener al cetăţenilor şi al organelor de anchetă, al autorităţilor locale şi al oricui îşi doreşte să se afle adevărul. Adevărul relevant pentru o viaţă normală! Adevărul care ajută oameni, nu adevărul care murdăreşte inutil!