logo
RNTV Live

Acțiunea “Ajutor pentru Marcel”, un succes!

IMG_20170304_135426_resized_20170304_020527368
Cristian Anghelescu

Înaintea meciului dintre Petrolul și CS Păulești, joc care va debuta la orele 15:00, la restaurantul Pomul Verde – stabiliment aflat în imediata vecinătate a stadionului – erau strânși peste o sută de fani adevărați ai “lupilor”, principalul scop fiind acela de a dona sume de bani pentru Marcel Catinca.

Reamintim, fostul atacant de talent al Petrolului anilor ’80 se află într-un moment delicat al vieții, o intervenție chirurgicală la ficat fiindu-i extrem de necesară. Și, cum familiei îi este greu să suporte singură costul operației – circa 7000 de lei – suporterii echipei au sărit în ajutor, toată suma strânsă din donațiile de astăzi urmând să ajute la nobila cauză.

Cu circa 90 de minute înainte de debutul meciului, pe tabelul aflat lângă urna mobilă semnaseră câteva zeci de fani, acțiunea urmând să se încheie după meci, atunci când la același restaurant sunt așteptați oficialii și fotbaliștii echipei iar surprizele oferite de organizatori vor fi pe măsura așteptărilor celor care își doresc să savureze un pahar cu bere în cinstea victoriei cu Păuleștiul dar și să contribuie la alinarea suferinței lui Marcel.

Felicitări, băieți!

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor