Un accident rutier grav s-a produs în data de 2 ianuarie, pe Bulevardul Republicii din municipiul Ploiești
Potrivit informațiilor transmise de Poliția Municipiului Ploiești, un bărbat de 49 de ani, aflat la volanul unei autospeciale de ambulanță, a acroșat o femeie de 43 de ani pe o trecere de pietoni din apropierea intersecției cu strada Bănești.
Autospeciala circula cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, fiind în deplasare pentru a interveni la un caz de urgență, însă nu transporta pacient în momentul producerii accidentului. Victima s-a angajat în traversarea regulamentară a drumului, pe marcajul pietonal, și a suferit vătămări corporale serioase.
Femeia a fost transportată de urgență la spital pentru îngrijiri medicale, starea acesteia fiind descrisă ca gravă. Din cauza leziunilor, nu a putut fi testată cu aparatul etilotest. În schimb, conducătorul ambulanței a fost verificat, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului, fiind deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews