Accident feroviar mortal aproape de Gara Ploiești Vest. Un cioban și turma de oi, loviți de tren

sursa Telegraf
cautam-reporteri-republikanews

Un bărbat în vârstă de aproximativ 60 ani si-a pierdut viața, duminică seară, ca urmare a unui accident feroviar care a avut loc între gara Buda și Ploiești Vest. Până la acestă oră au fost găsite alături de acesta și 18 animale moarte, oi și o capră. Potrivit ISU Prahova, la fața locului acționează un echipaj de stingere, o descarcerare și o ambulanță.

”La data de 12 septembrie a.c.,în jurul orei 21.20, politiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Prahova au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că trenul Regio nr. 3012, între Stațiile C. F. Buda și Ploiești Vest a accidentat un bărbat.

just insolv sprl

La fața locului s-a deplasat echipa operativă, care a constatat ca cele sesizate se confirmă, persoana fiind decedată.

    
Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

La această oră, traficul feroviar din zonă este restricționat, fiind oprit doar trenul în cauză”, au anunțat reprezentanții IJP Prahova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here