Cea mai evidentă consecință a ratelor mai mari de abandon școlar este sărăcia este sărăcia individuală, dar și subdezvoltarea zonei în care fenomenul se manifestă. O populație mai puțin educată atrage mai greu investiții în zonă, susține Cristina Chiriac, președinta Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF).

„Pe traseul proiectului nostru, „Pactul pentru Tineri”, s-au conturat, evident, problemele care încurajează abandonul şcolar, riscurile, efectele sale în timp, dar a devenit clar că acesta reprezintă o vulnerabilitate a economiei locale şi naţionale. Pe plan local, o intensitate sporită a abandonului şcolar are ca efect o reducere a veniturilor fiscale şi o majorare, în timp, a cheltuielilor pentru asistenţă socială. Poziţia competitivă a regiunilor în care abandonul şcolar are cote înalte este afectată negativ. Consecinţa cea mai evidentă a ratelor mai mari de abandon şcolar, chiar şi când cei care abandonează studiile sunt angajaţi, este sărăcia individuală şi subdezvoltarea zonei în care fenomenul se manifestă. O populaţie mai puţin educată atrage mai greu investiţii în zonă. Mă bucur să constat că autorităţile locale au înţeles acest lucru şi sunt parteneri serioşi în efortul naţional de reducere a abandonului şcolar”, a declarat Cristina Chiriac, preşedinta CONAF.

Conform sursei citate, fenomenul abandonului școlar a fost identificat acum ca fiind o problemă națională, ce trebuie abordată cu strategii inteligente, bine conturate și eficiente. Complexitatea fenomenului necesită însă un efort imens de înțelegere, rezolvare a problemelor și calibrare a strategiilor. 

„Abandonul şcolar este, în esenţă, o uriaşă pierdere a potenţialului uman şi are un impact negativ asupra capacităţii unei regiuni şi în general, a ţării, de a concura într-o economie globală. Nu trebuie să uităm că piaţa forţei de muncă a viitorului va necesita niveluri de educaţie mai ridicate, pentru a face faţă provocărilor economice şi sociale. Iată de ce este esenţială colaborarea între mediul privat, sistemul de învăţământ, autorităţi naţionale şi locale şi instituţii internaţionale pentru a face faţă provocărilor. În acest context, este esenţială performanţa învăţământului profesional, care trebuie însă reevaluat şi respectat. Putem urmări ca strategie educaţională alfabetizarea tehnologică, dar şi abilităţile care nu sunt specifice tehnologiei, cum ar fi dezvoltarea unui set de valori, cunoştinţe culturale, abilităţile de lucru în echipă şi corelarea conţinutului tehnologic cu alte tipuri de meserii”, a mai adăugat Cristina Chiriac.

Pentru a sublinia importanța tuturor agenților, fie că vorbim de autorități, ONG-uri sau mediul privat, Palatul Parlamentului a fost, luni, gazda dezbaterii „Educaţia ca soluţie pentru reducerea abandonului şcolar”, organizată de Comisia pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor şi CONAF – Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin, în cadrul căreia a fost lansată şi campania „Clasa M. Clasa Mamelor Minore”.

„Principalul nostru obiectiv este conştientizarea implicaţiilor pe care abandonul şcolar le are asupra copiilor, asupra societăţii şi asupra economiei. Este necesară identificarea acelor iniţiative şi programe educaţionale care să le permită tinerilor să-şi completeze educaţia pentru a dobândi abilităţi necesare în piaţa muncii. Împreună, autorităţi publice, părinţi, sectorul privat şi comunitatea ONG-urilor, ne putem uni forţele pentru a reduce abandonul şcolar prin investirea în programe educaţionale de calitate, oferirea de suport şi resurse”, a mai spus preşedinta CONAF.

Parteneriatul pentru reducerea abandonului şcolar creat prin proiectul naţional „Pactul pentru Tineri” este o iniţiativă care a explorat impactul problemelor, experienţelor, ideilor şi posibilele soluţii în mai multe judeţe.

Astfel, joi, 16 februarie, va avea loc cea de a V-a dezbatere a proiectului, începând cu ora 11:00, la Centrul de Resurse pentru Afaceri Vaslui. Problema abandonului şcolar, un fenomen surprinzător de amplu pentru o ţară în care învăţământul este gratuit şi obligatoriu, este complexă şi are impulsuri diferite şi rezolvări care trebuie atent calibrate.

Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai puternică confederaţie din România ce reuneşte interesele antreprenorilor în spiritul european al egalităţii de gen şi egalităţii de şanse.

CONAF are în componenţa sa 2 federaţii, 10 patronate, 5 asociaţii, 24 sucursale şi peste 3.700 de companii.

CONAF organizează evenimente importante pentru societatea românească, centrate pe educaţie continuă, conştientizare şi găsire de soluţii pentru probleme şi domenii de larg interes public. Printre proiectele organizaţiei se numără „Pactul pentru Muncă”, în parteneriat cu FPPG, „Pactul pentru Educaţie Antreprenorială” şi seria de dialoguri deschise, „Turismul Românesc: Între impas şi oportunitate”.

Mai multe știri pe republikanews.ro

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *