A fost semnat cel mai mare contract al CNAIR, pentru traversarea Carpaților cu autostrada

cel mai verde complex reziential

Moment istoric pentru România,

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a afirmat, luni la semnarea de către Compania Naţională de Autostrăzi a contractului pentru execuţia lotului 3 al Autostrăzii Sibiu – Piteşti, între Cornetu şi Tigveni, că va fi închis întreg acest traseu cu lotul 3, cea mai dificilă secţiune.

cel mai verde complex reziential

„Este cel mai mare contract semnat de CNAIR vreodată. Într-un final, cu foarte mare întârziere avem aceste contracte semnate, urmând ca cei care au câştigat licitaţiile să se ţină de termenii contractului şi să avem după zeci de ani o autostradă care traversează Carpaţii. Sper ca traversarea Carpaţilor cu autostradă, prima, să nu fie un vis foarte, foarte îndepărtat”, a declarat Sorin Grindeanu, luni după semnarea contractului pentru pentru proiectarea şi execuţia Secţiunii 3 a Autostrăzii Sibiu-Piteşti la sediul MTI, potrivit news.ro.

Conform informaţiilor oferite de CNAIR, lotul dintre Cornetu şi Tigveni are o lungime de 37,4 kilometri şi este cel mai lung tronson al Autostrăzii de pe Valea Oltului. Valoarea se ridică la 5,3 miliarde lei fără TVA, iar perioada de proiectare este de 12 luni şi cea de execuţie este de 45 de luni. Intervalul de garanţie a lucrărilor ofertată este de 120 de luni.

Principalele lucrări ale acestei secţiuni sunt:

– 95 de poduri şi pasaje

– Tunel cu două galerii independente, în lungime de 1,7 km/galerie

– Nod rutier Cornetu şi Nod rutier Văleni

– Ecoduct în zona localităţii Călineşti

Secţiunea 3 (Cornetu-Tigveni) şi secţiunea 2 (Boiţa-Cornetu), au o lungime totală de 68,73 km şi formează tronsonul montan al autostrăzii Sibiu – Piteşti care va traversa efectiv Carpaţii.

Mai multe știri pe republikanews.ro

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Mai multe informații gasiți aici:Moment istoric pentru România: S-a semnat cel mai mare contract al CNAIR, pentru traversarea Carpaților cu autostrada – Stiri pe surse – Cele mai noi stiri

hidro
tymbark

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here