logo
RNTV Live

A fost propusă o reorganizare administrativă. Proiectul depus de Tudor Benga

harta-reorganizare-administrativa-640×400
Dumitrache Catalina

Miercuri, deputatul Tudor Benga a depus în Parlament un proiect de lege pentru reoganizarea administrativă a țării. Proiectul stabilește 12 județe, praguri de 10.000 de locuitori pentru orașe și 5.000 pentru comune.

„Am introdus azi în circuitul legislativ un proiect de lege vizând reforma administrativ-teritorială, mai exact o viziune cuprinzând trei puncte centrale ale acestui subiect extrem de spinos: comasarea județelor, pragurile minime de populație ale comunelor și orașelor, și accesul la servicii publice în localitățile unde primăriile ar fi comasate”, scrie Tudor Benga pe pagina sa de Facebook.

Deputatul adaugă că acesta este un subiect foarte sensibil, de care toată clasa politică fuge „și mai ales coaliția PSD-PNL-UDMR care ține țara baronizata plecând fix de la fragmentarea administrativă excesivă a României”.

Tudor Benga mai adaugă:

„Și tocmai fiindcă actuala coaliție fuge de dezbaterea parlamentară a tuturor temelor mari de reformă a statului cred că e necesar aducem aceste teme în circuitul legislativ pentru a vedea exact și pozițiile CES-ului și ale CL-ului și ale Guvernului și ale partidelor și ale tuturor actorilor instituționali implicați. 

Viziunea pe care o propun pleacă de la nevoia imperioasa de reduce fragmentarea administrativă a țării și implicit risipa bugetara aferentă, de a eficientiza absorbția fondurilor europene, și de a avea localități capabile să se autosustina și să livreze servicii publice de calitate cetățenilor fără a fi veșnic cu căciula în mână la ușa guvernului și șefilor de partid”.

Viziunea de comasare a județelor ar respecta identitățile tradiționale ale celor zece mari regiuni istorice ale țării, dar totodată și fluxurile umane, economice și logistice ale României de azi.

„Voi reveni mai în detaliu atât la logica pragurilor (5.000 la comune și 10.000 la orașe) cât și a comasării județelor (12 la număr) zilele următoare însă așa cum am spus-o de nenumărate ori consider că România nu își poate îndeplini potențialul de dezvoltare fără o reformă profundă a statului, iar cea administrativ-teritoriala este una dintre cele mai importante”, încheie deputatul.

Autorităților le este cerută reorganizarea teritorial-administrativă a țării de către CCIR(Camera de Comerț și Industrie a României) (CCIR) și alte organizații patronale cu sute de membri. Scopul acesteia este reducerea aparatului birocratic.

  • reducerea de la 41 (plus București) la 15 a numărului de județe;
  • redefinirea noţiunii de comună ca localitate cu cel puţin 5.000 de locuitori;
  • redefinirea noțiunii de oraș ca localitate cu cel puțin 10.000 de locuitori;
  • toate instituțiile publice deconcentrate trebuie să fie regrupate sub această nouă formă administrativă.

Sursă: G4media

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor