Politiştii ies în control! Pedepse usturătoare pentru cei care vând sau folosesc materiale pirotehnice

Pentru ca sărbătorile de iarnă să fie prilej de bucurie şi nu unul cu accidentări, şefului Poliţiei Române, chestor de poliţie Bogdan Despescu, a dispus ca până după Revelion, mai exact până pe 4 ianuarie 2017, poliţiştii să acţioneze la nivel naţional, pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice.

Polițiștii vor efectua acţiuni şi controale, atât la societăţile comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice, cât şi în zona pieţelor, târgurilor sau centrelor comerciale.

Poliţia Română reaminteşte că este interzisă deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2, din motive de ordine și siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia mediului.

Politiştii ies în control! Pedepse usturătoare pentru cei care vând sau folosesc materiale pirotehnice
Politiştii ies în control! Pedepse usturătoare pentru cei care vând sau folosesc materiale pirotehnice

Sursa Poliţia Română.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *