sursă foto Antena3

Un cunoscut manelist ploieştean a transformat un priveghi în spectacol cu dedicaţii şi artificii. Sute de persoane au fost prezente. Este vorba despre Tzancă Uraganul. Acesta a participat recent la un priveghi ce a fost transformat pe loc în spectacol cu lume multă.

Priveghiul la care au participat peste două sute de persoane a avut loc miercuri seara şi a fost transmis în direct pe Facebook de un cameraman de evenimente.

Într-o casă unde au intrat sute de oameni, la catafalcul regretatului, alături de familie a stat şi Andrei Velcu, unul dintre cei mai bine cotaţi cântăreţi de manele din România. Publicul îl ştie drept Tzancă Uraganul, iar melodiile sale sunt mereu în tendinţe pe youtube acolo unde strânge milioane de vizualizări în doar câteva zile de la lansarea oricărei piese, notează Antena3.

O dorinţă a decedatului, pe patul de moarte a fost ca la înmormântarea sa să fie trase şi focuri de artificii, lucru anunţat de Tzancă Uraganul într-unul din live-urile transmise pe Facebook. La un moment dat, mulţimea a ieşit afară pentru a vedea spectacolul de pe cer, pentru ca mai apoi oamenii să se înghesuie din nou, lângă sicriu, potrivit sursei citate.

  Poliția Ilfov a anunțat că oamenii legii au intervenit.

Vezi şi https://republikanews.ro/splcep-ploiesti-program/

Vezi şi https://republikanews.ro/persoane-banuite-de-proxenetism-2/

Pentru mai multe ştiri, vizitaşi site-ul republikanews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *