În perioada următoare Gruparea de Jandarmi Mobilă “Matei Basarab” Ploiești oferă 20 de posturi libere pentru ocupare prin selecție din sursă externă, fără concurs și pentru o perioada determinată ce nu poate depăși 30 de zile de la data încetării stării de alertă.

Oportunitatea de angajare în rândurile Jandarmeriei Române se adresează persoanelor doritoare, civili sau militari trecuți în rezervă din unități M.A.I., ce îndeplinesc cumulativ condițiile prevăzute din fișa postului, cele legale precum și cele specifice regăsite în cuprinsul celor 3 anunțuri aferente funcțiilor vacante postate pe site-ul www.jandarmeriamobilapl.ro – secțiunea carieră.

În esență, procedura de selecționare presupune parcurgerea a următoarelor etape de către canditat:

  • Întocmirea dosarului de recrutare;
  • Evaluarea psihologică;
  • Evaluarea condițiilor de conduită (verificare cazier judiciar);
  • Întocmirea fișei medicale tip M.A.I.;
  • Interviu.

Detalii pentru parcurgerea fiecărei etape pentru selecționare se regăsesc mai jos. Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0749034736, în fiecare zi lucrătoare, orele 09:00 – 14:00.

A N U N Ţ

În conformitate cu prevederile Legii nr. 55 /15.052020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, a Ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr. 86/2020 privind stabilirea unor măsuri pentru angajarea de personal fără concurs, în condiţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, a Ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr. 46/2020 privind aprobarea procedurii privind ocuparea, fără concurs, a posturilor vacante din unitățile Ministerului Afacerilor Interne, pe durată determinată de 6 luni, în contextul instituirii stării de urgență pe teritoriul României, a Procedurii din 19 martie 2020 privind ocuparea, fără concurs, a posturilor vacante din unitățile Ministerului Afacerilor Interne, pe durată determinată de 6 luni, în contextul instituirii stării de urgență pe teritoriul României, Notei raport nr. 80430 din 10.10.2020 privind ocuparea fără concurs a posturilor vacante, pentru o durată determinată, ce nu poate depăşi 30 de zile de la data încetării stării de alertă, aprobată de ministrul afacerilor interne, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Matei Basarab” Ploieşti, cu sediul în municipiul Ploiești, str. Gheorghe Grigore Cantacuzino nr. 257, județul Prahova, organizează selecție, în vederea încadrării fără concurs pentru o durată determinată, ce nu poate depăşi 30 de zile de la data încetării stării de alertă, din sursă externă, a persoanelor care îndeplinesc condiţiile legale pentru ocuparea a 6 funcţii vacante, astfel:

  • subofițer operativ principal, prevăzută la poziţia 192 din statul de organizare al unităţii;
    • subofițer operativ principal, prevăzută la poziţia 196 din statul de organizare al unităţii;
    • subofițer operativ principal, prevăzută la poziţia 211 din statul de organizare al unităţii;
    • subofițer operativ principal, prevăzută la poziţia 223 din statul de organizare al unităţii;
    • subofițer operativ principal, prevăzută la poziţia 238 din statul de organizare al unităţii;
    • subofițer operativ principal, prevăzută la poziţia 240 din statul de organizare al unităţii;

A N U N Ţ

În conformitate cu prevederile Legii nr. 55 /15.052020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, a Ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr. 86/2020 privind stabilirea unor măsuri pentru angajarea de personal fără concurs, în condiţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, a Ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr. 46/2020 privind aprobarea procedurii privind ocuparea, fără concurs, a posturilor vacante din unitățile Ministerului Afacerilor Interne, pe durată determinată de 6 luni, în contextul instituirii stării de urgență pe teritoriul României, a Procedurii din 19 martie 2020 privind ocuparea, fără concurs, a posturilor vacante din unitățile Ministerului Afacerilor Interne, pe durată determinată de 6 luni, în contextul instituirii stării de urgență pe teritoriul României, Notei raport nr. 80430 din 10.10.2020 privind ocuparea fără concurs a posturilor vacante, pentru o durată determinată, ce nu poate depăşi 30 de zile de la data încetării stării de alertă, aprobată de ministrul afacerilor interne, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Matei Basarab” Ploieşti, cu sediul în municipiul Ploiești, str. Gheorghe Grigore Cantacuzino nr. 257, județul Prahova, organizează selecție, în vederea încadrării fără concurs pentru o durată determinată, ce nu poate depăşi 30 de zile de la data încetării stării de alertă, din sursă externă, a persoanelor care îndeplinesc condiţiile legale pentru ocuparea a 7 funcţii vacante, astfel:

  • subofițer operativ principal, prevăzută la poziţia 252 din statul de organizare al unităţii;
    • subofițer operativ principal, prevăzută la poziţia 253 din statul de organizare al unităţii;
    • subofițer operativ principal, prevăzută la poziţia 298 din statul de organizare al unităţii;
    • subofițer operativ principal, prevăzută la poziţia 303 din statul de organizare al unităţii;
    • subofițer operativ principal, prevăzută la poziţia 312 din statul de organizare al unităţii;
    • subofițer operativ principal, prevăzută la poziţia 313 din statul de organizare al unităţii;
    • subofițer operativ principal, prevăzută la poziţia 317 din statul de organizare al unităţii;

A N U N Ţ

În conformitate cu prevederile Legii nr. 55 /15.052020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, a Ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr. 86/2020 privind stabilirea unor măsuri pentru angajarea de personal fără concurs, în condiţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, a Ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr. 46/2020 privind aprobarea procedurii privind ocuparea, fără concurs, a posturilor vacante din unitățile Ministerului Afacerilor Interne, pe durată determinată de 6 luni, în contextul instituirii stării de urgență pe teritoriul României, a Procedurii din 19 martie 2020 privind ocuparea, fără concurs, a posturilor vacante din unitățile Ministerului Afacerilor Interne, pe durată determinată de 6 luni, în contextul instituirii stării de urgență pe teritoriul României, Notei raport nr. 80430 din 10.10.2020 privind ocuparea fără concurs a posturilor vacante, pentru o durată determinată, ce nu poate depăşi 30 de zile de la data încetării stării de alertă, aprobată de ministrul afacerilor interne, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Matei Basarab” Ploieşti, cu sediul în municipiul Ploiești, str. Gheorghe Grigore Cantacuzino nr. 257, județul Prahova, organizează selecție, în vederea încadrării fără concurs pentru o durată determinată, ce nu poate depăşi 30 de zile de la data încetării stării de alertă, din sursă externă, a persoanelor care îndeplinesc condiţiile legale pentru ocuparea a 7 funcţii vacante, astfel:

  • subofițer operativ principal, prevăzută la poziţia 100 din statul de organizare al unităţii;
    • subofițer operativ principal, prevăzută la poziţia 101 din statul de organizare al unităţii;
    • subofițer operativ principal, prevăzută la poziţia 104 din statul de organizare al unităţii;
    • subofițer operativ principal, prevăzută la poziţia 147 din statul de organizare al unităţii;
    • subofițer operativ principal, prevăzută la poziţia 160 din statul de organizare al unităţii;
    • subofițer operativ principal, prevăzută la poziţia 161 din statul de organizare al unităţii;
    • subofițer operativ principal, prevăzută la poziţia 167din statul de organizare al unităţii;

LA SELECȚIE  POT PARTICIPA CANDIDAŢII DACĂ:

  1. Îndeplinesc cumulativ condiţiile de participare (cerinţe prevăzute în fişa postului, condiţii legale şi criterii specifice);
  2. Dosarele de recrutare sunt complete, corect întocmite şi depuse în termenul prevăzut în prezentul anunţ:

CONDIŢII DE PARTICIPARE

  1. Cerinţele prevăzute în fişa postului:Categoria de personal ce poate ocupa postul: – subofițer;Gradul militar necesar ocupantului postului: – Sergent major;

3.  Pregătirea necesară ocupantului postului:

  • pregătire de bază: studii liceale absolvite cu diplomă de bacalaureat sau școală militară de subofițeri jandarmi;
    • pregătire de specialitate: – curs de inițiere în carieră pentru subofițeri (ulterior numirii în funcție);
    • alte cunoştinţe: – cultură generală, cunoștințe generale juridice;
    • autorizaţii speciale pentru exercitarea atribuţiilor postului: – autorizaţie de acces la informaţii clasificate nivel „SECRET DE SERVICIU” (obţinută după numirea pe funcţie).

NOTĂ: Neacordarea accesului la informaţii clasificate de nivel „Secret de serviciu” atrage eliberarea din funcţie de drept;

  • limbi străine: – nu este cazul;

4.  Experienţă:

  • Vechime în muncă / din care în instituții din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională: – nu este necesară;

4.1.   Vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției /armă/ specialitatea structurii/ exercitarea profesiei sau ocupației: – nu este necesară;

  • Vechime în funcții de conducere: nu este necesară;

4.3.  Perioada pentru acomodare la  cerinţele postului: 3 – 6 luni.

  1. Parametrii privind starea sănătăţii somatice: –apt medical;
    1. Trăsături psihice și de personalitate: – apt psihologic.

CONDIȚII LEGALE ȘI CERINȚE SPECIFICE:

  1. Condiţiile legale pentru încadrarea în funcţii de cadre militare prin încadrare directă, sunt următoarele:
  2. să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
  3. să cunoască limba română, scris şi vorbit;
  4. să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
  5. să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic;
  6. Aptitudinea/inaptitudinea se constată de structurile de specialitate ale M.A.I., printr-o examinare medicală şi evaluare psihologică, potrivit reglementărilor specifice în domeniu;
  7. În situaţia în care se constată inaptitudinea cu ocazia evaluării psihologice, procedura de încadrare temporară încetează pentru candidatul respectiv. Evaluarea psihologică se susţine înaintea încadrării;
  8. În situaţia în care, în cursul procedurii de încadrare temporară/după încadrare, se constată neîndeplinirea criteriilor de aptitudine medicală şi/sau a cerinţelor de conduită, persoana va fi eliminată din procedura de încadrare temporară/va trece în rezervă în conformitate cu Declarația de confirmare a cunoașterii și acceptării condițiilor de recrutare.
  9. să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
  10. să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;
  11. să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;
  12. să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
  13. să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
  14. să  nu  fi  desfăşurat  activităţi  de  poliţie  politică,  astfel  cum  sunt  definite  prin  lege.
  1. Criteriile specifice ce trebuie îndeplinite de candidații care intenţionează să dobândească statutul de cadru militar prin încadrare directă, sunt următoarele:
  2. nu au tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară;
  3. prin încadrare, potrivit vechimii în specialitatea dobândită pe timpul studiilor, raportat la atribuţiile din fişa postului şi la stagiile minime în grad, nu dobândesc grade militare mai mari decât gradele militare maxime ale posturilor pentru care s-a organizat selecția.

Cadrele militare în rezervă pot fi recrutate în vederea rechemării în activitate dacă îndeplinesc şi următoarele criterii specifice:

  1. nu au fost trecute în rezervă în condiţiile art. 85 lit. a), d), i), j), k) sau ale art. 87 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare;
  2. nu au tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară;
  3. prin încadrare, potrivit vechimii în specialitatea dobândită pe timpul studiilor, raportat la atribuţiile din fişa postului şi la stagiile minime în grad, nu dobândesc grade militare mai mari decât gradele militare maxime ale posturilor pentru care s-a organizat concurs.
  4. sunt confirmate în arme şi specialităţi militare corespunzătoare funcţiilor pentru care se organizează concurs.

Verificarea cerinţei prevăzute la lit. b) se realizează cu ocazia examinării medicale. Persoanele care au dobândit grade militare în rezervă ca urmare a îndeplinirii serviciului militar, participării la convocări de pregătire sau în urma concentrării, şi nu au avut calitatea de cadru militar în activitate în unităţi ale MAI, nu fac obiectul recrutării în vederea rechemării în activitate pe timp de pace.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *