Munca la negru costă scump! Au simţi pe pielea lor mai mulţi angajatori care au fost depistaţi de inspectorii ITM că au persoane care muncesc fără forme legele. Concret, în domeniul relaţiilor de muncă, s-au efectuat 176 controale luna trecută- În urma lor s-au aplicat amenzi în valoare de 259.000 lei. Totodată, inspectorii de muncă au depistat 17 de persoane care prestau muncala negru. Au sancţionat angajatorii cu amenzi în valoare totală de 220.000 lei.
Acţiunile de cotrol de control în domeniul relaţiilor de muncă şi securităţii şi sănătăţii în muncă, efectuate în septembrie, s-au finalizat cu amenzi în valoare totală de 319.000 lei.
Accidente de muncă
În aceeaşi perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost efectuate 142 de controale. S-au aplicat amenzi în valoare de 60.000 de lei.
Angajatorii au comunicat către ITM Prahova 14 evenimente, în urma cercetărilor urmând să se stabilească caracterul acestora, respectiv dacă sunt accidente de muncă sau accidente în afara muncii. De asemenea, inspectorii de muncă au dispus oprirea a 11 echipamente de muncă pentru că exista pericol de accidentare.
Prevenirea răspândirii COVID-19, prioritate
În contextul răspândirii infecţiei cu noul Coronavirus (SARS-CoV-2), recomandăm angajatorilor, lucrătorilor, reprezentanților acestora, precum şi altor participanți la procesele de muncă să se informeze şi să aplice măsurile dispuse de Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă şi de autorităţile competente, pentru gestionarea și limitarea răspândirii COVID-19 în vederea asigurării desfăşurării activităţilor în condiţii de siguranţă pentru toate părțile implicate în raporturile de muncă.
Reamintim faptul că Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova monitorizează atent situațiile de încălcare a prevederilor Codului Muncii referitoare la munca nedeclarată și va acţiona pentru intrarea în legalitate şi sancţionarea comportamentelor abuzive.
Vezi şi https://republikanews.ro/impreuna-pentru-salvarea-unui…/
Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro