Miercuri seara a fost publicat în Monitorul Oficial un document în care sunt prezentate procedurile prin care pacienții COVID sunt preluați de spitale. Există precizări importante şi în privința pacienților asimptomatici. Dacă stau în izolare acasă, vindecarea acestora va fi declarată de medicul de familie, iar retestarea lor după 14 zile nu va mai fi necesară,. notează digi24.ro.
Este vorba despre un nou Ordin al ministrului sănătății privind modalitatea de aplicare de către Direcțiile de Sănătate Publică, de către INSP, spitale, serviciile de ambulanță și medicii de familie a măsurilor în situația de risc epidemiologic generată de COVID-19.
Astfel, apar reguli mai clare pentru DSP-uri, cărora li se spune ce trebuie să facă în momentul în care nu au personal medical suficient – trebuie să ceară să fie detașat, dar cel mai important este faptul că în acest ordin este schițat traseul pacientului COVID pozitiv.
Ce trebuie să facă un pacient care are simptome de COVID
Un pacient care are simptome de infecție respiratorie acută, rămâne în primul rând acasă, sună la 112 și la medicul de familie, apoi așteaptă ambulanța, care îl va transporta la o unitate medicală pentru o examinare a simptomelor. Dacă deja are simptome grave, este internat în spital, i se acordă îngrijiri și i se face între timp testul.
Dacă are simptome uzuale, i se recoltează probe pentru test, după care rezultatul va fi trimis la DSP și DSP-ul comunica rezultatul pacientului.
Un alt aspect important: pacienții care au simptomatologie de COVID, pe care medicii o pot vedea la un CT sau în urma unei radiografii, chiar dacă testul COVID este negativ, vor fi tratați ca și pacienții COVID, deci ca fiind infectați și va fi repetat testul la 48 de ore.
Mai multe informaţii AICI