PLOIEŞTI: Vezi unde se face astăzi dezinfecţie

Astăzi, în Ploiești se derulează, până la ora 17.00, lucrări de dezinsecție, în cartierul Nord, respectiv în zona Cameliei, de la Școala nr. 8 până la Complexul Mic, Găgeni-Polux-Castor.

 Reamintim că municipalitatea  a dispus  demararea acțiunilor de dezinfectare la nivelul blocurilor de locuințe din municipiu, în conformitate cu prevederile art. 6 din  Ordonanța militară nr. 4/ 29.03.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19.

Astfel, municipalitatea va derula, periodic, prin operatorul S.C. Coral Impex S.R.L., acțiuni de dezinfectare la nivelul asociațiilor de proprietari, aflate pe raza municipiului Ploiești.

Substanta utilizată în cadrul acestor lucrări  este pe bază de peroxid de hidrogen si este avizată de Ministerul Sănătății. Aceasta poate fi ușor iritantă asupra epidermei și ochilor astfel că, rugăm cetățenii să nu stea în aria de pulverizare a produselor.

De menţionat este că dupa minim 1 oră de la terminarea tratamentului de dezinsfcție, beneficiarii acestui serviciu au obligația de a aerisi spațiile care au fost supuse tratamentelor, timp de minim 1 oră.

De asemenea, copiii, persoanele în vârstă sau bolnave, animalele și  în  special persoanele cu probleme respiratorii sau astmatice sunt rugate să circule numai după 2 ore de la efectuarea serviciului de  dezinfecție.

În cazul nerespectării recomandărilor, Primaria Municipiului Ploiești și S.C. Coral Impex S.R.L. vor fi absolvite de orice responsabilitate pentru eventualele incidente.

 Totodată, municipalitatea ploieșteană roagă asociațiile de proprietari să asigure accesul în casa scării pentru a se executa serviciile respective  în condiții optime, iar un reprezentant al blocului să confirme prestarea acestora.

Vezi şi https://republikanews.ro/prahova-o-autospeciala-a-ijp-prahova-a-lovit-un-pieton-pe-trecere/?fbclid=IwAR1cjQMgG8tfbmZSg70Pumlzp8_61zCk9TrYZIYmRJOYsE-O00GddBtmfjE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *