Troleibuzul 44 a devenit ring de box pentru doi bărbaţi. Poliţia Locală a intervenit
Scenele violente s-au petrecut ieri într-un troleibuz ce circula pe traseul 44 şi au continuat şi după ce tinerii au coborât din el,în stația T.C.E. 13 Decembrie, unde doi bărbaţi îşi împărţeau pumni şi picioare. O patrulă a Poliției Locale Ploiești s-a autosesizat şi a intervenit.
Unul dintre cei doi bărbați a părăsit în fugă locul, insă pe urmele lui au pornit imediat poliţiştii locali. A fost prins la intersecția Bulevardului Independenței cu strada Ana Ipătescu. Individul a fost identificat în persoana numitului C.S.A., în vârstă de 22 de ani, cu domiciliul în comuna Șirna.
Totodată, au fost identificate și persoanele vătămate. Este vorba despre un tănăr de 22 de ani din Ploieşti şi prietena acstuia de 17 ani din comuna Adâncata. Cei doi tineri au fost preluați de un echipaj al serviciului de Ambulanță și conduși la Unitatea de Primiri Urgențe, pentru efectuarea de investigații medicale.
În vederea continuării cercetărilor, polițiștii locali au procedat la predarea agresorului lucrătorilor Secției nr. 4 Poliție.
Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro
Foto cu caracter ilustrativ