Profesorii cer ministrului Educaţiei să fie vaccinati antigripal de urgenţă
Numărul mare de îmbolnăviri de gripă a pus pe jar pe toată lumea, inclusiv pe profesori. Iată motivul pentru care Federația Sindicatelor Libere din Învățământ cere ministrului Educației Monica Anisie ca personalul din învățământul preuniversitar să fie vaccinat gratuit.
„În condițiile în care, în prezent, există unități de învățământ în care sunt epidemii de gripă, iar prin bugetul de stat pe 2020 nu s-au asigurat fondurile necesare pentru vaccinarea salariaților din învățământul preuniversitar, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ vă adresează rugămintea de a face o analiză, la nivel național, a fondurilor necesare pentru asigurarea vaccinării personalului din învățământ împotriva bolilor infecto-contagioase, astfel încât să fie solicitate aceste fonduri la prima rectificare bugetară”, se arată în solicitarea către ministrul Educației.
sursa Europa FM