Prahova, sub asediul incendiilor. 51 de incendii in trei zile şi multe situaţii de urgenţă
Trei zile de foc pentru pompierii prahoveni. În perioada 20 – 23 septembrie 2019, pompierii militari prahoveni au stins 51 de incendii și au salvat 2 persoane din diferite situații de urgență. Peste 207 de salvatori au fost zilnic la datorie.
comunicat de presă:
În perioada menționată s-au înregistrat 78 intervenții în situații de urgență, echipajele fiind solicitate la 51 misiuni de stingere a incendiilor, din care 42 au fost incendii de vegetație uscată, 94 cazuri SMURD, precum și la 22 acțiuni pentru protecția comunităților.
De asemenea, în cele trei zile, 92 persoane au primit asistență medicală din partea pompierilor care încadrează echipajele de prim-ajutor calificat și terapie intensivă mobilă, iar alte 3 persoane au fost afectate.
Echipajele de salvatori au asigurat măsurile specifice la 14 accidente rutiere, 5 adulți și 3 minori au necesitat transportul la spital.
Inspecţia de Prevenire a desfăşurat 11 acţiuni de control și activităţi de îndrumare şi control pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor, la instituții de învățământ și unități fără autorizație de securitate la incendiu care au ca obiect de activitate producție/depozitare.
Nu au fost identificate nereguli grave care să impună oprirea funcționării pentru unitățile de producție/depozitare, însă au fost aplicate 10 amenzi, în cuantum de 200.000 lei. Pe timpul verificărilor au fost depistate 83 încălcări ale normelor de apărare împotriva incendiilor şi protecţie civilă, dintre care 23 au fost înlăturate pe timpul desfășurări acestor acțiuni. Ca urmare a neregulilor constatate, personalul a aplicat un număr total de 88 de sancţiuni, cuprinzând 78 avertismente și 10 amenzi.
Cu ocazia controalelor, au fost organizate şi desfăşurate 11 exerciţii în caz de incendiu, cu 487 participanți, precum și 11 instruiri cu personalul cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă de la localităţi, operatori economici şi instituţii cu 487 participanți.
Principalele deficienţe au constat în neasigurarea funcţionării optime a mijloacelor tehnice de primă intervenţie (stingătoare), executarea lucrărilor de modernizare fără solicitarea avizului de securitate de incendiu, neasigurarea marcării complete a tuturor căilor de acces şi evacuare cu indicatoare de securitate, instalaţii electrice defecte sau exploatate necorespunzător, deficienţe de ordin organizatoric etc.
Având în vedere că statistica specifică acestei perioade relevă o creștere a numărului de incendii, respectiv 42 intervenții (Găgeni, Ploiești, Gura Vadului, Vadu Săpat, Ariceștii Rahtivani, Vălenii de Munte, Valea Călugărească, Vărbilău, Măgureni, Florești, Băicoi, Bucov, Vadu Părului, Dumbrăvești, Florești, Gorgota, Filipeștii de Târg, Târgșoru Vechi, Blejoi, Mănești, Brazi și Chiojdeanca), în special pe fondul igienizărilor de sezon, le reamintim cetățenilor că nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderilor de vegetație uscată atrage după sine aplicarea de sancțiuni contravenționale, cu amenzi de până la 6.000 lei.
Incendiile au izbucnit, cel mai probabil, din cauza utilizării focului deschis în spaţii deschise fără respectarea normelor de apărare și a fumatului în locuri nepermise sau neprotejate corespunzător, iar suprafața de ardere a fost de aproximativ 93 ha vegetație uscată, o plantație de pini, 90 baloți de lucernă și 2 stupi de albine.
În continuare, pompierii salvatori rămân mobilizați pentru a acționa cu operativitate în sprijinul semenilor.
Foto cu caracter ilustrativ