făntână secataFântânile dintr-o localitate au secat. Autorităţile au luat măsuri urgente

Primăria din comuna Ariceştii Rahtivani a plătit 338.129 de lei pentru reabilitarea a 20 de fântâni aflate pe domeniul public, însă apa poate fi folosită doar pentru irigaţii, pentru că nu este potabilă.

Lucrările au fost executate anul acesta şi au constat în reabilitarea fântănilor aflate pe marginea străzii principale din comună. Edilul a declarat pentru Mediafax că, deşi puţurile au fost făcute de localnici, figurau în evidenţele domeniului public, motiv pentru care primăria a şi suportat costurile. „Pe raza comunei există foarte multe fântâni, unele construite de către cetăţeni în incinta proprietăţilor lor, iar altele au fost construite tot de către cetăţeni, dar pe domeniul public. Acum şase ani am primit o înştiintare de la Direcţia de Sănătate Publică Prahova conform căreia trebuia să dezafectăm fântânile de pe domeniul public sau să le blindăm pentru că apa nu mai corespundea standarelor impuse de această instituţie”, a precizat Alexandru Cristea, primarul comunei Ariceştii Rahtivani. Asta după ce testele de laborator au stabilit că apa are un conţinut mare de nitraţi şi nitriţi, fiind un pericol pentru sănătatea celor care o consumă. În loc să fie dezafectate, fântânile au fost reabilitate. „Fântânile trebuiau reabilitate. Am făcut totul din inox, am pus acoperiş, sunt făcute tuburi de beton. Înainte erau pline de gunoaie. Oamenii au crezut că prin reabilitare schimbăm şi caracteristicile apei. Noi nu am oprit fântânile până nu am primit avertisment de la DSV”, a mai precizat edilul comunei. Odată fântânile reabilitate, s-au montat şi plăcuţe prin care oamenii sunt avertizaţi că apa nu este destinată consumului uman. „Este bună pentru irigaţii, spălat maşini, pentru animale, udat grădini. Cine o consumă o face pe riscul propriu. Am avut prevedere bugetară pentru această lucrare. Contractul a fost semnat, în urma licitaţiei, pe suma de 338.129 de lei”, spune primarul Alexandru Cristea. Potrivit edilului, anul viitor, alte 30 de fântâni ar putea fi reabilitate, dacă va obţine aprobarea consiliul local.

sursă foto: mediafax

By rnews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *