Ard câmpurile! Incendiile de vegetație le dau de lucru pompierilor prahoveni.
Două incendii de vegetație au izbucnit aproape simultan în două zone din Prahova.
Este vorba despre comuna Lipănești și cartierul ploieștean Mitică Apostol.
Pompierii au fost chemați să stingă flăcările care au cuprins vegetația uscată.
Ieri seară, alte șase incendii de vegetație au dat de furcă pompierilor.
Tot ieri, marți, 16 octombrie, un bătrân a fost găsit carbonizat pe un câmp de lângă Valea Călugărească, în timp ce pompierii stingeau un incendiu de vegetație.