Primăria Ploieşti te premiază dacă scapi de vechiturile din casă

“Scoate deșeurile din casa ta!”

Ploieștenii care vor să scape de aparatele electrocasnice vechi sau defecte pot câștiga unul nou. Campania „Marea Debarasare” începe de astăzi și durează pănă pe 29 septembrie 2018.

În cadrul acțiunii, împreună cu operatorul de salubritate, se va realiza colectarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) de la cetățeni, în vederea gestionării ecoraționale (tratare, reciclare, neutralizare).

Astfel, cetățenii care dețin echipamente electrice şi electronice uzate (grele sau de mari dimensiuni), nefuncționale sau degradate le pot preda printr-un simplu apel la numerele de telefon:

– 0244-541071 int. 114 – Biroul Protecția Mediului;

– 0800.800.884 – Dispeceratul Primăriei.

Cetățenii participanți la campanie pot solicita înscrierea în cadrul tombolei “Scoate deșeurile din casa ta!”, care se va desfășura, miercuri, 3 octombrie a.c., începând cu ora 12.00, la parterul complexului Winmarkt Grand Center.

 

Ploieștenii pot anunța de luni până joi, în intervalul orar 08.00 – 16.00, intenția de participare la această acțiune, la numerele de telefon precizate anterior, enumerând echipamentele de care doresc să se debaraseze, precum și datele personale de contact.

 

Personalul Biroului Protecția Mediului din cadrul Regiei Autonome de Servicii Publice Ploiești va emite Adeverința de predare – primire a acestora, care va fi utilizată de operator în procesul de ridicare de la cetățeni.

Persoanele, care au echipamente electrice și electronice de mici dimensiuni, sunt așteptate la Centrul municipal de colectare a deșeurilor de echipamente electrice şi electronice, situat în strada Ciprian Porumbescu.

By rnews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *