După ore în șir de audieri, creatoarea de modă Adina Buzatu a ieșit zâmbitoare din sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Procurorii au plasat-o sub control judiciar și au stabilit și o cauțiune. Respectiv,  o treime din prejudiciul adus statului român care se împarte la toate cele 11 persoane plasate sub control judiciar în acest dosar. Cauțiunea se stabilește în funcție de aportul și implicarea fiecăreia în această afacere ilegală. Astfel, Adina Buzatu are de plătit o cauțiune de 300.000 de lei, respectiv peste 70.000 de euro. Astăzi urmează să fie audiat și scenaristul Eugen Burada, și el suspect în același dosar de evaziune fiscală și spălare de bani.

Reamintim că, în perioada 2012 – 2014, persoanele bănuite ar fi creat un circuit fiscal fictiv, în vederea reducerii bazei de impozitare a sumelor datorate bugetului de stat. În fapt, persoanele în cauză, prin intermediul a 20 de societăți comerciale, ar fi efectuat operațiuni bancare (retrageri de numerar) pentru acte comerciale care nu ar fi avut loc în realitate. În baza facturilor emise de firmele ”fantomă”, bugetul de stat a fost prejudiciat cu 37.950.712 lei, constând în impozit pe profit neconstituit și TVA dedus în mod ilegal. De asemenea, sumele de bani rulate prin circuritul fictiv și care constituie produsul infracțiunii de spălare a banilor sunt în valoare de 117.746.750 de lei. Au fost dispuse măsuri asigurătorii până la concurența prejudiciului creat, în vederea recuperării acestuia în totalitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *