Accidentul s-a produs în jurul orelor 5, în dimineața de luni.
După ce a petrecut în Prahova, un bărbat de 34 de ani din Buzău a plecat în această dimineață spre casă.
Individul nu a ținut cont că băuse binișor și că avea permisul anulat. Mai mult, s-a urcat la volanul unei mașini cu numerele de înmatriculare expirate și a pornit spre Buzău.
În Albești, pe DN1B, șoferul a scăpat mașina de sub control, nu a mai păstrat distanța în mers și a izbit în plin un autoturism care circula în același sens, regulamentar.
Chiar dacă a văzut că l-a rănit pe celălalt șofer, buzoianul a fugit de la locul accidentului.
A fost însă depistat de polițiștii rutieri într-o benzinărie.
Testat cu aparatul etilotest, a rezultat o alcolemie de 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Individul are acum dosar penal pentru mai multe infracțiuni și riscă chiar închisoarea.
Foto cu caracter ilustrativ.