Cum a apărut Ziua muncii.
În anul 1889, Congresul Internaționalei Socialiste a decretat ziua de 1 mai ca Ziua Internațională a Muncii.
Și asta în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestații muncitorești.
Cu timpul, 1 mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea țărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autoritățile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă.
În țările comuniste, ziua de 1 mai a fost transformată într-o sărbătoare de stat însoțită de defilări propagandistice.
Regimurile comuniste încercau să instrumenteze politic o veche tradiție a mișcării muncitorești internaționale.
În România această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mișcarea socialistă în 1890.
În perioada regimului comunist, de 1 mai autoritățile organizau manifestații uriașe pe marile bulevarde. Coloane de oameni, în ținute festive, scandau lozinci și purtau pancarte uriașe.
După 1990, importanța propagandistică a zilei a fost minimalizată, dar oamenii se bucură de acest eveniment, sărbătorindu-l în aer liber, la iarbă verde, la mare ori la munte.
Practic puțini mai știu semnificația zilei de 1 MAI.
Românii au ajuns să confunde această zi cu SĂRBĂTOAREA GRĂTARELOR udate cu multă bere.
Așa se face că astăzi, zonele verzi sunt acoperite de fumul grătarelor pe care sfârâie mici.