Petrolul a pus jos satelitul Chiajnei

Petrolul a ciuruit satelitul Chiajnei. Lupii au marcat patru goluri și au ratat un penalti, în condițiile în care antrenorul Romulus Ciobanu a trimis în teren o formulă de echipă inedită.  

Cinci jucători care au stat pe banca de rezerve în precedentele meciuri au evoluat astăzi din primul minut: Răzvan Catană, Țicu, Lambru, Nini Popescu plus portarul Avram.

Antrenorul Rpmulus Ciobanu a fost inspirat. A ghicit bine momentul, a intuit forța adversarei, le-a dat minute inclusiv unora care n-au evoluat deloc până acum.

În plus, Petrolul s-a impus lejer.

Nini Popescu a marcat două dintre cele patru goluri, unul din lovitură liberă, celălalt din penalti.

Ciocâlteu a înscris golul al treilea, tot după o acțiune creată de Nini Popescu, iar cel care a închis tabela a fost chiar golgeterul Arnăutu.

Cel care putea termina meciul cu două reușite chiar, însă a ratat o lovitură de pedeapsă (au fost două acordate Petrolului), luând la țintă bara porții.

În orice caz, a fost o victorie concludentă a lupilor. Un rezultat clar care pică bine și înainte și după…

Înainte de duelul cu FCM Alexandria, din următorul meci oficial al lupilor, și după meciul cu Tunari, care s-a lăsat cu ceva critici din partea suporterilor.

Amical pentru săptămâna viitoare

Petrolul are liber etapa viitoare, când ar fi trebuit să o întâlnească pe Urban Titu, echipă retrasă din campionat.

Pentru a rămâne în priză, ploieștenii vor disputa un joc de pregătire, cel mai probabil pe terenul divizionarei secunde Academia Clinceni.

Meciul din deplasare cu AFCM Alexandria se va disputa pe 20 sau 21 aprilie.

 

FC Petrolul Ploieşti – Concordia Chiajna II  4-0 (2-0)

Marcatori: N. Popescu (13, 41-pen), Ciocâlteu (53), Arnăutu (77).

FC Petrolul: Avram – Antoche, Ichim (56 Frîncu), Ţicu – Catană (65 Arnăutu), Chindriş (cpt), Andor, Velisar (82 Bratu) – N. Popescu (72 Păun), Lambru, Ciocâlteu. Antrenor: Romulus Ciobanu.

Concordia: Costache – Anghel, Panescu, Georgescu (cpt), Fota (36 Bonteanu) – Cimpanu, Ghiţă, Ivan (68 Calu), Marin (81 Stere) – Radu (54 I. Păun), Cioablă. Antrenor: Marian Dună.

Au arbitrat: Adrian Sorin Costreie (Buftea) – Marin Nicuşor (Suseni-Argeş) şi Şerban State (Curtea de Argeş).

Observatori: Costel Băntescu (Bucureşti) şi Costel Petre (Constanţa).

Foto: fcpetrolul.ro/sportpictures.eu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *