Liberalii solicită demiterea ministrului Rovana Plumb
PNL va depune o moțiune de cenzură împotriva Rovanei Plumb, ministrul Fondurilor Europene.
Liberalii se tem că guvernul este incapabil să reuşească absorbţia fondurilor. „Riscăm să pierdem sute de milioane, dacă chiar nu miliarde de euro din cauza incompetenţei şi relei-voinţe a ministrului Fondurilor Europene şi a Guvernului Dăncilă”, a spus președintele PNL Ludovic Orban.
Șeful grupului PNL din Parlament, Iulian Dumitrescu, a anunțat o moțiune împotriva ministrului Fondurilor Europene.
„Partidului Naţional Liberal a luat decizia să iniţieze o moţiune împotriva ministrului Rovana Plumb. Moţiunea va fi depusă de grupul parlamentar al PNL din Senat. Este un demers prin care solicităm demiterea ministrului Fondurilor Europene pentru blocarea inacceptabilă a absorbţiei de fonduri europene, în condiţiile în care fondurile europene pot fi un motor de dezvoltare a economiei româneşti”, a anunțat președintele PNL Prahova Iulian Dumitrescu.