De puțină vreme, pe pagina personală de Facebook, fostul manager sportiv al defunctei CSU Ploiești, ploieșteanul Ionuț Georgescu – acum în aceeași poziție la Steaua CSM EximBank – a scris un punct de vedere virulent la adresa celor care au hotărât, nedemn și trist, destinele sportului de la noi din urbe. Iată întreaga disertație a tânărului conducător:
“Mi se blochează degetele pe tastatură… Sunt atât de multe cuvinte urâte şi gânduri negre care efectiv simt că dau pe afară. Sportul ploieştean nu a fost ucis accidental ci omorât din culpă, molestat, mutilat, violat… Am citit şocat fiecare ştire, fiecare articol… Despre handbal, despre baschet, despre Petrolul. La „lupi” e mai mult suflet şi mai multă implicare REALĂ decât la celelalte sporturi. E şi normal… Tradiţie, istorie şi un grup de oameni care chiar nu se lasă și au puterea să o ia de la capăt, iar și iar. Bravo, băieţi!
Era 2004 când Dragos Pătraru, Radu Baicu şi ceilalţi fraţi mai mari mi-au deschis uşa redacţiei unui săptămânal de sport. Oho, cât era de lucru… Fotbal două echipe, handbal băieţi cupe europene, handbal feminin, volei campioni, baschet, o groază de echipe în toate ligile secunde la fotbal, multe alte sporturi individuale sau de echipă. Aveai de unde alege.
E 2016 iar sportul ploieştean zace într-o baie de sânge. Vampirii politicii şi ai golăniei locale l-au supt şi i-au lăsat leşul în stradă. Lumea îşi face poze cu el. Selfie-uri de facebook, să meargă cu nişte postări care să atragă like-uri. Presa este aservită total. Mi-e scârbă de mascarada asta prost regizată. Nişte păpuşari cu ceva caşcaval au cumpărat tot, de la pixuri la suflete. Ieftin. Toţi ţipă surd, hoţii strigă hoţii iar politicul aruncă pisica. Proştii fac pe proştii (nu le este greu) şi pozează în victime. Acum, CSM Ploieşti este doar o sămânţă de scandal, un nou motiv de dat declaraţii unii contra altora, doar un prilej de a face gesturi ieftine care, culmea, ajung să fie apreciate chiar şi de către mine fiindcă văd că din cealaltă parte a firului sună doar ocupat sau intră vreun robot retard care pune aceeaşi placă. Şi ajungi să apreciezi un gest care îmbină falsitatea şi foamea de imagine cu o doză de interes, de regret pentru ce se întâmplă.
În două luni se uită tot. Lumea are televiziune prin cablu, au ploieştenii de unde alege ce sport vor să urmărească din canapea. La Olimpia mai vin pentru seminţe, popcorn şi liniuţe. Posterele, câte mai sunt, cu legende şi titluri, vor da curând un aer de muzeu îmbâcsit. Vor mai veni consilierii, politicienii şi interlopii care îi susţin să dea o miuţă. Vor trage câte un şut în minge, iar imaginile cu Dado şi Toni vor vibra. Cât vă înjură ăia doi, cât v-ar bate pe toţi, parte în parte…
Nu meritaţi, bă, nimic! Când vă veţi trezi cu copii obezi, amotrici, care se duc să bage un joint la Olimpia în parc şi poate chiar o linie de coca de pe tableta pe care rulează modelele de carton pe le au de la tv, să vă aduceţi aminte că aţi omorât sportul. Când vă veţi da seama că aveţi copii sedentari, plictisiţi şi morăcănoşi, să vă amintiţi că le-aţi furat oportunitatea de a vedea şi altceva în oraşul ăla. Sunteţi direct responsabili pentru toţi juniorii care se vor lăsa sau care vor pleca în oraşe care le oferă „the next step”. Nu vor sta să bată pasul pe loc cu voi, în hora intereselor unor oameni mici cu orgolii cât primăria. Pe 10 octombrie trebuia să vin acasă, să calc din nou pe acel parchet al amintirilor. Ca adversar, fiindcă am ales cu mintea şi nu cu sufletul, simţind că jocurile voastre vor face rău jocului pe care îl iubesc şi pentru care mă dedic total… Dar acum sufletul mă doare fiindcă aţi năruit speranţe, eforturi, proiecte, aspiraţii, destine. Nu voi mai călca în Olimpia atâta timp cât oraşul şi sportul ploieştean vor fi conduse de oameni proşti, hoţi, incapabili şi traşi pe sfori de păpuşari macabri. Promit! Voi face toate demersurile pentru ca acele postere care reflectă o istorie frumoasă să nu mai stea acolo. Nu le meritaţi. Plecaţi capetele şi închideţi gurile în faţa sportivilor, antrenorilor, suporterilor şi oamenilor care au pus Ploieştiul în lumină prin sport.
Am jucat handbal, am scris în presă, am performat prin baschet şi am iubit SPORTUL din oraşul meu. Le-aţi scos pe toate din uz pur şi simplu, pentru că nu înţelegeţi ce înseamnă ele pentru OAMENI iar cumva, dracu să vă ia, aţi ajuns în postura de a decide pentru ele!!! Pentru crimele pe care le-aţi comis nu există iertare! Şi ce e mai rău este că nişte clone proaste de-ale vostre au împânzit ţara!” a încheiat Georgescu.